13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieUn munte de datorii amenință sectorul petrolier din SUA

Un munte de datorii amenință sectorul petrolier din SUA

Companiile care se ocupă cu depozitarea și transportul petrolului pot fi considerate deocamdată câștigătoare, dar au o performanță asemănătoare cu cea a indicelui larg al pieței, S&P 500.

Interesant e că aceste firme specializate nu au înregistrat efecte semnificative ale coronacrizei, ca urmare a problemelor recente, în operarea facilităţilor de depozitare.

Marea problemă a sectorului american petrolier este că s-a bazat pe exploataţii de șist, iar în acest subsector problema e bilanțul său negativ, pentru că costurile de producţie sunt ridicate, spune XTB România.

“Ar fi trebuit să fie un semn de avertizare că prețurile petrolului pot fi atât de scăzute.” analiză XTB România

Anii de creștere economică rapidă și împrumuturi relativ ieftine au permis companiilor americane să majoreze producția pe datorie.

SUA au devenit aşa cel mai mare producător mondial de petrol. Majoritatea producției americane provine din șisturi, iar cea din bazinele de șist are, de cele mai multe ori, praguri de rentabilitate mai ridicate decât producția tradițională.

Aşadar, e sensibilă la preţuri scăzute ale petrolului. La începutul deceniului anterior, aceasta nu a fost o mare problemă, când prețul WTI era peste 80 dolari/baril.

Lucrurile s-au schimbat după o scădere de 50% a prețurilor, în anul 2014, care a deteriorat semnificativ poziția producătorilor americani.

 

Pierderi

În prezent, e foarte probabil ca producătorii americani de ţiţei de șist să opereze în pierdere. Prețul WTI a scăzut la minimul multianual, de 26,50 dolari/baril, la începutul anului 2016.

E de înțeles că prețul era sub pragurile de rentabilitate ale producătorilor americani. Ar fi trebuit să fie un semn de avertizare că prețurile petrolului pot fi atât de scăzute și ar fi trebuit să sublinieze necesitatea de reducere a datoriilor, la nivelul companiilor americane, observă XTB.

Dar această reducere a datoriilor nu s-a produs. De fapt, este foarte probabil ca fiecare producător american de ţiţei brut extras din șisturi să opereze în pierdere, pe fondul prețurilor curente.

Cu toate acestea, trebuie să existe unele companii care prezintă mai multe riscuri decât altele. Anume, se pare că marile companii integrate vor rezista mai bine.

Cele mai citite

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă