23 C
București
sâmbătă, 25 septembrie 2021

Un fost urmărit penal în dosarul InterAgro este noul șef al Romgaz

Directorul general al producătorului de gaze Romgaz, Virgil-Marius Metea, a fost revocat din funcţie de către Ministerul Energiei, care motivează că nu a pus în aplicare deciziile unor autorităţi de control şi reglementare, dar şi ale Consiliului de Administraţie.

În locul acestuia, a fost numit director general provizoriu al companiei Corin-Emil Cindrea, care a mai deţinut acest post şi în cazul căruia DIICOT a început, în ianuarie 2012, pentru complot şi subminarea economiei naţionale, în afacerea InterAgro. Romgaz spune că în luna iunie a acestui an procurorii au clasat dosarul vizându-l pe Cindrea.

„Prin Hotarârea nr.36/14 decembrie 2017, Consiliul de Administraţie Romgaz revocă, în baza art.2030 alin.(1) şi a art.231 din Codul Civil, mandatul de director general al lui Virgil-Marius Metea, încetând astfel şi contractul de mandat încheiat între Romgaz şi Virgil-Marius Metea. Motivele revocării sunt: deficienţele în actul de management, nerespectarea şi nepunerea în aplicare a deciziilor unor autorităţi de control şi reglementare, dar şi ale Consiliului de Administraţie”, arată un comunicat transmis vineri de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Virgil Metea a fost numit director general al Romgaz în 2013, iar în luna iunie a acestui an a primit un nou mandat de patru ani la conducerea companiei.

Totodată, Consiliul de Administraţie l-a numit pe Corin-Emil Cindrea în funcţia de director general provizoriu al companiei. Durata mandatului de director general provizoriu al lui Corin-Emil Cindrea este de patru luni, cu posibilitatea prelungirii acestuia până la maximum şase luni, arată sursa citată.

Corin-Emil Cindrea a ocupat funcţii de conducere în Romgaz încă din aprilie 2004, când a fost numit director al Direcţiei Comerciale, din iulie 2006 şi până în iunie 2012 a fost director al Direcţiei Management Resurse Umane, fiind numit apoi director general al Romgaz, post ocupat până în 2013. Anterior, el fusese preşedintele clubului Gaz Metan Mediaş şi era vicepreşedinte al PSD Mediaş.

Cindrea era urmărit penal de procurorii DIICOT din ianuarie 2012, pentru complot şi subminarea economiei naţionale, în afacerea InterAgro. În luna ianuarie a anului 2012, DIICOT dispus începerea urmăririi penale a mai multor directori din cadrul Ministerului Economiei, a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi ai Romgaz, pentru complot şi subminarea economiei naţionale, prin favorizarea firmei InterAgro. Firma omului de afaceri Ioan Niculae ar fi beneficiat de preţuri preferenţiale la gaze, fiind înregistrat un prejudiciu de 126 milioane dolari patrimoniului Romgaz şi bugetului consolidat al statului.

Romgaz a transmis, vineri seară, că DIICOT a dispus, în luna iunie a acestui an, clasarea cauzei în care a fost urmărit penal Cindrea.

“Romgaz precizează că, în data de 7.06.2017 – prin rechizitoriul nr. 146/ D.P. 2010, DIICOT a dispus clasarea cauzei referitoare la Corin Emil Cindrea, director general provizoriu al companiei. Orice informaţie care precizează existenţa unei calităţi în cauza respectivă în prezent şi lansată în spaţiul public denaturează adevărul şi este contrară normelor deontologice care trebuie să guverneze activitatea mass media”, susţine Romgaz într-un comunicat de presă.

Romgaz mai susţine că „activează respectând toate principiile de guvernanţă corporativă şi reglementările legale în vigoare”. Romgaz a raportat în primele nouă luni un profit net de 1,18 miliarde lei, mai mare cu 66% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce producţia de gaze a urcat cu 23,6%, la 3,75 miliarde metri cubi. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român, prin Ministerul Energiei, cu o participaţie de 70%.

Ultima oră
Pe aceeași temă