10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieUn angajament solid față de creșterea pieței din România

Un angajament solid față de creșterea pieței din România

Wienerberger AG, lider în producția de materiale de construcții din Europa Centrală și  de Est, își accelerează ritmul de  creștere în România, prin extinderea activității sale și prin investiții în unitățile de producție pe care le deține în țara noastră. Compania renunță la achiziția planificată a producătorului român de  cărămizi Brikston și își retrage cererea depusă în acest sens la  autoritatea de concurenta

Heimo Scheuch (foto), CEO al Wienerberger AG, afirmă: “Scopul nostru este să ne consolidăm platformele industriale și  să accelerăm creșterea companiei. Suntem foarte bine poziționați în România și vedem în portofoliul pe care îl  avem în prezent oportunități atractive de dezvoltare. Prin urmare, ne concentrăm pe extinderea platformelor  existente, prin proiecte de creștere organică. De asemenea, nu exclud posibilitatea diversificării  în viitor a  portofoliului nostru local cu alte materiale de construcții”.

Grupul Wienerberger este prezent în România din 1998 și este unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcții din țară. Compania operează în total șase unități de producție de cărămizi și pavaje și are aproximativ 470 angajați. În 2017, grupul  Wienerberger a generat vânzări de peste 76 milioane de euro în

România. Țara noastră este una dintre cele mai mari piețe din regiunea CEE, cu o piață a construcțiilor  rezidențiale sănătoasă, aflată  în creștere. Cărămizile sunt printre cele mai populare și mai utilizate materiale de  construcții pentru locuinte

“Ca lider al inovației, Wienerberger a jucat un rol-cheie în modelarea industriei construcțiilor din România, în  ultimii 20 de ani. Am investit constant în activitățile noastre din această țară. Vom continua să facem acest lucru și să extindem operatiunile existente. Ne vom concentra pe dezvoltarea relației cu clienții, precum și pentru a  avansa în direcția produselor inovatoare și a tehnologiilor digitale”, spune Heimo Scheuch.

 

 

 

 

Cele mai citite

Lamborghini va construi o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Lamborghini va construi o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...
Ultima oră
Pe aceeași temă