15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieTransportatorii mici din Germania cer interzicerea cabotajului

Transportatorii mici din Germania cer interzicerea cabotajului

Aceasta pentru a solicita înăsprirea controalelor pentru firmele care fac cabotaj, mai ales la ieşirea de pe porţile fabricilor de autovehicule şi de alimente şi din depozitele companiilor de vânzări online, considerate puncte fierbinţi pentru transportatori, informează Revista Tranzit.

Protestatarii au mai cerut un preţ minim pe kilometru, creşterea amenzilor pentru nerespectarea legislaţiei europene sau a legislaţiei privind cabotajul, mai mult sprijin din partea statului pentru a face faţă pandemiei, interzicerea cabotajului timp de şase luni, interzicerea închirierii de camioane de către firme germane transportatorilor străini s.a.

Manifestaţia a fost organizată de asociaţia BVL pro Iniţiative şi a reunit mai ales firme mici, care au fost cele mai afectate de criză, dar federaţiile operatorilor de transport sunt rezervate. BGL chiar a arătat că înţelege revendicările transportatorilor mici, dar nu participa la protest de teamă că asta ar putea afecta negocierile pe care le poartă cu guvernul.

Pe de altă parte, operatorii prezenţi în centrul Berlinului au promis că data viitoare vor fi de 2-3 ori mai mulţi, pentru că aspectele legate de cabotaj îi nemulţumesc profund. Iar ministerul Transporturilor promite că în lunile următoare se vor face mai multe controale.

CABOTAJ Definiţie, conform Regulamentului 3118/93: “Orice transportator rutier de mărfuri, în numele unor terţi sau contra cost, care deţine autorizaţia comunitară prevăzută în Regulamentul (CEE) nr. 881/92 şi al cărui conducător auto, dacă este cetăţean al unei ţări necomunitare, deţine un atestat de conducător auto în conformitate cu condiţiile prevăzute în regulamentul menţionat, are dreptul, în conformitate cu condiţiile prevăzute în prezentul regulament, să efectueze, în mod temporar, servicii interne de transport rutier de mărfuri, în numele unor terţi sau contra cost, într-un alt stat membru, denumite în continuare “cabotaj”, respectiv “stat membru gazdă”, fără să aibă sediul social sau un alt sediu în acesta”.

Mai pe scurt, explică UNTRR, “dacă eşti licenţiat – îndeplineşti condiţiile de acces la profesie – şi deţii autorizaţia comunitară prevăzută în regulamentul 881/92 poţi efectua transporturi de marfă în interiorul statului membru pe teritoriul căruia te afli chiar dacă nu ai sediul firmei în acel stat”.

Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...
Ultima oră
Pe aceeași temă