27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăEconomieTitularul acordului petrolier ar putea transfera drepturile doar cu acordul Guvernului

Titularul acordului petrolier ar putea transfera drepturile doar cu acordul Guvernului

Este un proiect de OUG, de modificare a Legii Petrolului, în dezbatere. ”Orice transfer fără aprobarea Guvernului e lovit de nulitate”, arată documentul, consulat de News.ro.

Legătura făcută este direct cu siguranţa naţională a României, arată proiectul. Actul normativ mai prevede că, dacă are loc o preluare a controlului titularului unui acord petrolier sau o schimbare în structura acţionariatului, acordul poate să-şi menţină valabilitatea, să se revizuiască sau să fie reziliat prin hotărârea Guvernului.

Dar lucrurile sunt mai complicate. Europa FM a discutat pe subiect cu Virgil Popescu, ministrul Economiei. Guvernul s-ar putea opune vânzării participaţiei Exxon la proiectul de exploatare a gazelor din Perimetrul Neptun, din Marea Neagră, dacă eventualul cumpărător ridică suspiciuni legate de siguranţa naţională.

Aşadar, ar fi vorba despre hidrocarburi (petrol & gaze), nu numai despre petrol, şi miza ar fi la gazele din Marea Neagră. După adoptarea legii offshore de către Parlament, anul trecut, compania americană Exxon, ce deţine jumătate din consorţiul care a câştigat dreptul de explorare a gazelor din Perimetrul Neptun, plănuiește renunţarea la toate operațiunile din Europa, inclusiv din Marea Neagră.

Miza este însă mai complexă. Pe de o parte, este vorba, într-adevăr, despre Legea off-shore ostilă adoptată anul trecut. Pe de altă parte, în Mediterana de Est a fost descoperit un zăcământ enorm, numit Leviathan, de trei sau patru ori mai mare decât zăcământul Neptun din Marea Neagră. Exxon doreşte acum să investească aici.

 

Jocuri cu acţionarii

La începutul anului, prim-ministrul Ludovic Orban a anunţat că de participaţia Exxon s-au interesat ruşii de la Lukoil. Guvernul însă preferă un partener din UE sau NATO, aşa că s-a format un nou consorţiu, în jurul celui de-al doilea partener, OMV Petrom, interesat să preia pachetul Exxon.

Ministrul Economiei spune că din el fac parte Romgaz şi compania omoloagă din Polonia, PGNiG. Romgaz vrea să achiziţioneze 20% din proiect, adaugă ministrul. Tot consorţiul ar avea capacitatea tehnică să scoată hidrocarburile la suprafaţă.

Cele mai citite

Ovidiu Hațegan își pune cenușă în cap după gafa comisă în meciul Dinamo – Poli Iași: „Am greșit, n-am realizat gravitatea impactului”

Arbitrul Ovidiu Hațegan a explicat decizia luată în minutul 29 al partidei Dinamo 1948 – Politehnica Iaşi, disputată duminică, 14 aprilie, pe stadionul din...

În timp ce PNL și PSD ar căuta un înlocuitor pentru Cîrstoiu, Sebastian Burduja își prezintă “Planul pentru București”

Sebastian Burduja, ministru al Energiei și președinte al filialei PNL București, își prezintă noua lui carte, care se intitulează "Planul pentru București". Sebastian Burduja vorbește...

După toate celelalte probleme, companiile vor fi lovite și de greva la Registrul Comerțului

Greva la Registrul Comerțului este de natură să afecteze companiile din România, explică un articol publicat pe site-ul termene.ro. Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al...
Ultima oră
Pe aceeași temă