23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieTesla suspendă temporar producţia automobilului Model 3, a doua oară în două...

Tesla suspendă temporar producţia automobilului Model 3, a doua oară în două luni

Compania a informat angajaţii că pauza va dura 4-5 zile, a relatat luni Buzzfeed. Un purtător de cuvânt al Tesla a făcut referire la o declaraţie oferită luna trecută, când Bloomberg News a relatat că producţia Model 3 a fost oprită în perioada 20-24 februarie. Producătorul auto a anunţat atunci că a planificat perioade de pauză la fabrica de vehicule şi la cea de baterii, pentru a îmbunătăţi automatizarea şi a elimina blocajele.

Oprirea activităţii este un nou pas înapoi pentru producţia primului automobil de serie al Tesla. În afară de încercarea de a oferi clienţilor vehicule electrice de serie, directorul general al Tesla, Elon Musk, a încercat să obţină un avantaj concurenţial în raport cu producătorii de automobile consacraţi prin instalarea unui număr mai mare de roboţi, astfel încât să accelereze procesul de fabricaţie. Săptămâna trecută, Elon a recunoscut însă că automatizarea ”excesivă” a Tesla a fost o greşeală.

”Producătorii auto tradiţionali ajustează blocajele din mers. Acastă măsură este cu totul neobişnuită”, a declarat Dave Sullivan, analist la AutoPacfic, citat de news.ro.

Angajaţii Tesla vor intra în concediu sau vor avea zile fără plată, iar o mică parte dintre ei vor putea lucra la fabrica din Fremont, California, potrivit Buzzfeed.

Închiderea fabricii survine la o săptămână după ce Musk a prezentat fabrica de asamblare a Tesla la emisiunea CBS This Morning şi a spus că aceasta va putea menţine producţia de 2.000 de automobile Model 3 pe săptămână.

Musk a explicat atunci că problemele de producţie care au întârziat activităţile au fost rezolvate şi că Tesla va fabrica de 3-4 ori mai multe maşini în trimestrul al doilea.

Tesla a construit 9.766 de sedanuri Model 3 în primul trimestru.

Compania a anunţat pe 3 aprilie că procesul de creştere a producţiei şi de eliminare a blocajelor din primele trei luni ale anului a inclus ”câteva opriri ale activităţii, pentru întreţinerea echipamentelor.

Oprirea activităţii timp de mai multe zile nu este deloc normală”, a scris Kristin Dziczek, director pentru industrie, forţă de muncă şi economie la Centrul pentru Cercetări în Domeniul Automobilelor.

Creşterea producţiei de automobile Model 3 este esenţială pentru generarea de venituri, după miliardele de dolari cheltuite de Tesla pentru a produce, încărca şi repara mai multe automobile.

Musk a afirmat că Tesla va deveni profitabilă şi va avea un flux de numerar pozitiv în trimestrele 3 şi 4 şi că nu va avea nevoie de o nouă rundă de finanţare în acest an, dar analiştii sunt sceptici faţă de aceste predicţii.

Cele mai citite

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...
Ultima oră
Pe aceeași temă