Demnitarul doreşte să pună la punct o strategie pe două nivele, cu măsuri la nivel naţional şi european.
Programe dedicate, politici fiscale
”În contextul necesităţii întăririi mobilităţii forţei de muncă, una dintre libertăţile fundamentale ale pieţei unice, răspunsul nostru trebuie să vizeze o strategie pe două nivele, cu măsuri naţionale şi europene”, a afirmat Eugen Orlando Teodorovici.
O soluţie în cazul României, afirmă şeful Finanţelor Publice, „ar fi elaborarea unor programe dedicate, inclusiv politici fiscale, în scopul atragerii de forţă de muncă din celelalte state membre, din ţări angajate în dialog cu UE în vederea aderării, precum şi din afara spaţiului european”.
La EPSCO
Oficialul a participat joi la Luxembourg, la un dejun de lucru ministerial pe tema mobilităţii forţei de muncă, organizat în marja reuniunii Consiliului UE pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori (EPSCO).
Participarea preşedintelui în exerciţiu al Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) la un eveniment al Consiliului EPSCO vine în continuarea demersurilor acestuia de promovare a acestei teme pe agenda publică a Uniunii Europene.
”Am dat curs invitaţiei Consiliului UE în domeniul Ocupării Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori (EPSCO) de a participa la această discuţie pe tema migraţiei pe piaţa forţei de muncă pornind de la dezbaterea pe care am iniţiat-o pe această temă la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) de la Bucureşti. Mobilitatea forţei de muncă şi efectele ei – atât pozitive cât şi negative – reprezintă o preocupare pe mai multe paliere pentru care trebuie să găsim soluţii imediate, în interesul tuturor statelor membre”, a precizat ministrul Teodorovici, conform News.ro.
Soluţii
În cadrul întâlnirii, ministrul Finanţelor a avansat o serie de soluţii care ar putea fi luate în considerare pentru atenuarea efectelor negative legate de deficitul forţei de muncă în ţările sursă sau de migraţia forţei de muncă înalt calificate (brain-drain).