Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Teodorovici: Se va face o analiză despre cum sunt trataţi agenţii economici români în Europa

Consiliul Concurenţei va face o analiză despre cum sunt trataţi agenţii economici români în Europa, iar apoi se va discuta pe marginea acesteia cu comisarul pe Concurenţă, a afirmat, marţi, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la o conferinţă de specialitate.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 05.06.2018 - 14:36

"Am modificat la Consiliul Concurenţei legea lor şi am introdus un departament care să aibă obligaţia să facă o astfel de analiză pe fiecare stat membru, pentru fiecare sector de activitate, pentru a vedea modul în care agenţii economici români sunt trataţi în ţările respective. Şi ştiţi foarte bine că există multe sectoare ale activităţii economice în care agenţii noştri economici sunt efectiv trataţi cu cel mai mare dispreţ. Transportatorii îmi dau acest exemplu mereu: în ţările din Vestul Europei, în special Belgia, efectiv e un tratament ucigător. Adică dorinţa este clară de a-i scoate de pe piaţă, de a elimina concurenţa. Se pun amenzi mai mari decât li se pun celor din Belgia. Li se i-au tirurile fără nici măcar un proces verbal....Tot numai pentru a întârzia comenzile, pentru a crea costuri mai mari şi a-i scoate într-un final din piaţă. Aşa se poartă multe dintre statele europene faţă de noi, din păcate", a declarat Eugen Teodorovici.

Acest departament de la Consiliul Concurenţei trebuie să pună pe masa Guvernului şi a Parlamentului, de două ori pe an, un raport care să arate situaţia din fiecare stat european şi sector de activitate, iar apoi se va merge la comisarul pe Concurenţă pentru a discuta despre încălcarea regulilor de piaţă.

Tot în cadrul conferinţei, ministrul Finanţelor a precizat că la Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN), desfăşurat recent, s-a opus directivei pe TVA şi cerut ca în România să fie taxare inversă la orice fel de factură de peste 10.000 de euro.

Comentarii

loading...