8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăEconomieTeodorovici, explicații despre impozitul pe venit

Teodorovici, explicații despre impozitul pe venit

“La această discuţie s-a discutat foarte clar şi transparent. (…) Noi am spus foarte clar două lucruri: că impozitul pe venit pe primul trimestru va fi alocat în întregime UAT-urilor. Pentru luna martie se împarte pe formulă, aşa cum spune Legea bugetului, iar pe ianuarie şi februarie, în mod normal, sunt două variante, pe formulă sau alocarea, cum spune principiul echilibrării, pentru cei care au nevoie ca la final de an să funcţioneze. Decizia aceasta o să o ai structurile asociative, nu o ia Ministerul de Finanţe, noi am alocat în întregime impozitul pe venit, decizia le aparţine”, a afirmat Eugen Teodorovici, joi, după conferinţa extraordinară de alegeri a Organizaţiei Judeţene Mehedinţi a PSD.

Ministrul Finanţelor Publice explicat că, de asemenea, “toate cheltuielile legate de partea socială, persoane cu handicap şi însoţitori, la fel, sunt alocate, sunt asigurate, exact în procentul pe care legea de astăzi îl prevede, nimic altceva”.

“A rămas că mai avem discuţii şi luni şi marţi, cum este normal, pentru a definitiva toate aceste elemente rămase încă în suspans. Ce au ridicat primarii sau unii dintre primari la discuţia cu presa au fost şi alte aspecte, care nu fac astăzi subiectul rectificării, probleme generale, legate de partea de educaţie, de cheltuielile pe educaţie, de bursele impuse, poate, prin legi date de Parlament, la nivel local şi multe altele. Deci, chestiunile se vor discuta în continuare şi luni şi marţi şi sunt convins că la momentul rectificării UAT-urile vor fi mulţumite “, a mai afirmat Teodorovici.

Miercuri, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a părăsit discuţiile care aveau loc între autorităţile locale şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, spunând că promisiunile Guvernului sunt ”vorbe goale, vorbe în vânt”, iar actuala guvernare ”nu este capabilă să-şi respecte angajamentele”.

“De ce credeţi că ne-au chemat astăzi? Promisiunea pentru acest Guvern şi acest ministru de Finanţe – vorbe goale, vorbe în vânt! Care este valoarea lor? Zero! Nu sunt capabili să-şi respecte angajamentele şi ne mint pe toţi. Este pur şi simplu inadmisibil şi eu la aşa ceva nu pot participa, de aceea am şi ieşit. Şi ca să vă spun care e nivelul de bătaie de joc, să vă spun cu ce au început. La Abrud s-a rezolvat problema: erau vreo 19 lei, o vânzare de anul trecut, care nu se mai regăseşte anul ăsta, şi am rezolvat problema celor 19 lei. Şi la Runcu, o comună, n-au probleme cu încasările. Deci, nu toată lumea stă prost. Dacă acesta este Guvern serios şi dacă acesta este ministrul de Finanţe, daţi-mi voie să-mi fie jenă de situaţia în care suntem, ca să nu zic mai mult decât atât”, a declarat Negoiţă presei.

Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă