4 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăEconomieTarniţa – Lăpuşteşti rămâne un proiect frumos pe hârtie care nu este...

Tarniţa – Lăpuşteşti rămâne un proiect frumos pe hârtie care nu este pus în practică

RL: Aţi fost timp de un an director la Hidro Tarniţa, hidrocentrala de la Lacul Tarniţa. Care este principiul pe care ar trebui să funcţioneze mult-discutata hidrocentrală de pompaj Tarniţa – Lăpuşteşti? Când scade preţul energiei, pompezi apă în lacul de sus. Îi dai drumul prin turbine în lacul de jos când energia e scumpă, o vinzi şi faci profit. Este corect?
Ovidiu Demetrescu: La vârful de sarcină, da. Curba de consum nu e plată. Diferenţa dintre vârf şi gol e cam de la simplu la dublu, din punctul de vedere al consumului de energie, poate chiar mai mare. Practic, cu o centrală de pompaj, aplatizezi curba de consum.

Când am gol de sarcină, dau afară capacităţi de producţie. Dispecerul Energetic Naţional (DEN) le opreşte. Sau, mă rog, “redu, nu opri de tot”, etc. Când are nevoie, DEN le spune să le pornească.

Lucrul acesta poţi să-l faci destul de lesne cu centralele pe gaze, care au o flexibilitate destul de bună în exploatare. Ele ştiu să pornească şi să oprească rapid. Unele sunt făcute pentru aceasta. Cele pe cărbune nu sunt făcute, aşa, să le opreşti ca pe motorete. Le faci praf, le distrugi în exploatare.

Pot fi folosite la Tarniţa-Lăpuşteşti eoliene?
Sigur, de ce nu? Ai putea să pui nişte turbine pe lângă proiect, dar trebuie să faci studiile de vânt, ca pentru orice amplasament eolian.

Cât a fost investiţia de la Tarniţa – Lăpuşteşti şi în cât timp a fost realizată?
Deocamdată, este vorba despre lacul inferior, care este acumularea Tarniţa. Este un baraj operat şi administrat de Hidroelectrica. Are o centrală hidroelectrică de 42 MW. Tarniţa funcţionează. Ceea ce se făcea acolo cu pompaj se făcea pe platoul de la Lăpuşteşti, care e la vreo 580 m deasupra lacului Tarniţa.

de vizionat – interviu cu Ovidiu Demetrescu despre Hidro Tarniţa

Se construia încă un lac şi între ele se punea o hidrocentrală nouă de pompaj, pentru că aveai diferenţa aceasta de nivel. Costul investiţiei, pentru hidrocentrala de pompaj, cum era ea dimensionată, la 1.000 MW, era cam de un miliard de euro.

Mult.
Da, pare a fi mult. Dar dacă o luaţi stricto sensu e cam un milion de euro pe megawatt capacitate instalată. Cam atât costă o centrală pe gaz, poate un pic mai puţin. Tot cam atât, ori un pic mai mult, costă una pe cărbune, o eoliană cam la fel.

Avantajul la jucăria asta este că nu are emisii de CO2. Este bazată pe un mecanism de stocare, care poate să funcţioneze şi 100 de ani. Undeva, pe la 45 de ani, se mai face o retehnologizare.

În cât timp se amortizează investiţia?
Rata internă de rentabilitate era undeva cam la vreo 12% – 16%. Erau mai multe scenarii. E foarte bine pentru un proiect energetic.

Mai există în România alte astfel de proiecte realizate sau în curs de realizare?
Nu. Fuseseră gândite, pe vremea comuniştilor, mai multe amplasamente. S-au studiat acum foarte mulţi ani vreo 17 amplasamente şi Tarniţa – Lăpuşteşti era cel mai bun. Ar mai fi un amplasament bun pe lângă barajul de la Bicaz. Folosind lacul inferior al CN Hidroelectrica, mai faci un lac superior. Dacă tot am un lac de acumulare, caut să-l folosesc ca sursă de lac inferior.

Problema e că încă nu este definit stocajul, nici de către ANRE, în nici un act normativ. Te consideră producător de energie şi îţi percepe acelaşi tarif ca oricărui producător de energie.

Plus că, atunci când faci înmagazinarea, plăteşti şi tariful de extracţie din reţea, pentru că eşti consumator mare. Proiectele acestea de stocaj sunt foarte rentabile şi funcţionează de foarte mult timp. Prima centrală a fost construită în anul 1901, în Suedia.

Să continuăm puţin discuţia despre principiul stocajului de energie. Ministerul Energiei intenţionează să dezvolte un proiect de acumulare de energie electrică în depozitele de gaze. Idee care nu a mai fost introdusă până acum în lume, a declarat ministrul Energiei, prof. Anton Anton. Care este părerea dv. despre această idee?

Eu, ca să fiu sincer, nu prea am înţeles. Când există energie în exces în sistem şi nu are ce să facă cu ea, stochează gazele. Staţiile acelea de comprimare, care pun gazele în pământ sau în rezervoare, consumând un pic de energie, dar, raportat la preţul gazului, nu e un volum semnificativ de energie, iar ca să poţi să stochezi gaze trebuie să ai gazul, adică trebuie să-l cumperi, nu este gratis.

„E clar că centralele pe cărbune trebuie retehnologizate, pentru că nu mai au durată de exploatare şi trebuie înlocuite cu centrale pe gaze.“

Ovidiu  Demetrescu, expert în Energetică

Deci costurile cresc.
Dl. Anton a făcut probabil o confuzie cu conceptul acesta, de stocaj prin pompare – „pump storage“, cum îl numesc englezii, care ia energia electrică, o pune într-o pompă şi suie apa într-un rezervor situat la o înălţime, cu o diferenţă semnificativă de nivel faţă de rezervorul inferior.

Astfel, se ia energia electrică şi e transformată în energie potenţială. E un principiu din fizică.

De ce mai trebuie să pună gazul sub presiune? Sub presiune nu are o putere calorică superioară.
Da, e aceeaşi. El spune că o să iasă sub presiune, dar nu este aşa, tot trebuie să pui pompe, să-l tragi. Depozitul acela subteran are şi el pierderi.

În opinia mea, conceptul acela nu e o idee funcţională. Două concluzii pot să trag: e clar că centralele pe cărbune trebuie retehnologizate, pentru că nu mai au durată de exploatare şi trebuie înlocuite cu centrale pe gaze.

Acestea au două avantaje. Primul: poluează mai puţin, cam la jumătate faţă de cărbune. În al doilea rând, parametrii de exploatare permit o flexibilitate mult mai bună, adică centralele pornesc şi se opresc mult mai rapid decât cele pe cărbune.

Hai să folosim gazul cât îl avem şi cât încă este o resursă viabilă, pentru că, pe măsură ce tehnologia va avansa peste vreo 20 de ani, sunt sigur că vom avea investiţii noi numai în regenerabile, nu vom mai vedea cărbune şi gaz. Poate nuclear.

Şi mai este şi orizontul 2050 – decarbonizarea completă a Energeticii.
Exact, trebuie să fim atenţi şi la decarbonizarea completă. Noi insistăm şi ne agăţăm de cărbune ca disperaţii, din motive politice, că e un bazin electoral şi sunt oamenii aceia, care votează acolo şi vrem să-i ţinem mulţumiţi. Nici măcar nu mai e un electorat captiv, pentru că deja restructurarea masivă s-a făcut. În 1989 erau peste 40.000 de mineri. Acum, mai sunt sub 7.000. Valul cel mare a trecut.

Hai să le găsim altceva de făcut oamenilor aceştia. Cred că sunt în stare să construiască autostrăzi. E o muncă fizică destul de dură şi chiar în condiţii puţin mai omenoase decât în mină.

În Ţara Galilor, foştii mineri şi urmaşii lor se descurcă foarte bine în turism şi sunt veseli, prosperi şi sănătoşi, fără silicoză.
Se poate face reconversie profesională. Valea Jiului are un potenţial turistic enorm, este o zonă montană frumoasă. E păcat să nu faci reconversie.

Sunt discuţii de foarte mulţi ani pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă cu o companie chinezească.
Am impresia că nu la chinezi e buba. Vrem să vină chinezii, să pună capitalul lor, să construiască o centrală electrică, a cărei perioadă de recuperare a investiţiei să fie undeva la 20 de ani? Firma trebuie să vadă două lucruri. Primul: cum o să-şi recupereze investiţia. Trebuie un mecanism de piaţă pentru vânzarea întregii cantităţi de energie, astfel încât să aibă un preţ care să-i acopere costul, plus profitul. În al doilea rând, e nevoie de o garanţie.

Garanţia este contractul pe diferenţă (CFD). Că, dacă creşte preţul energiei produse peste o anumită cifră, diferenţa e asigurată de statul român. Şi astfel statul român plăteşte bani grei timp de 20 – 30 de ani.
Ca să ai CFD… cine e în spatele CFD?

România, care plăteşte 30 de ani foarte mulţi bani, ca să facă profit chinezii.
Trebuie să ai o contraparte centrală, adică un gen de Transelectrica, care cumpără toată energia şi garantează. În spatele acestei contrapărţi centrale e statul român.

Adică să ai un cumpărător garantat al produsului.
Exact. Noi nu avem mecanismele acestea puse la punct. Chinezii o ţin langa una şi bună: arată-mi cum îmi recuperez investiţia pe care o fac! În primul rând, legislaţia nu ne dă voie să facem contracte pe mai mult de un an.

Nu putem avea azi contracte înainte de a avea capacitatea de producere a energiei funcţională. Este necesară o autorizaţie de producător de energie de la ANRE.

Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă