Dar şi că birocraţia de pe umerii românilor va fi mai mică. Dincolo de această teză, lucrurile sunt puţin mai complicate.
Conform Legii Române, modificarea Codului Fiscal nu se poate face cu mai puţin de şase luni înainte de anunţarea unei schimbări. Motivaţia: previzibilitatea fiscalităţii, pentru ca lumea afacerilor să aibă timp să se adapteze.
Mai toate aceste modificări ale Codului Fiscal se fac însă la noi peste noapte. Ce calcule să-şi mai facă business-urile din România în aceste condiţii? Cum ar mai putea ele să ştie care va fi, la finalul anului fiscal, rata profitului? În ce fel pot afaceriştii să ştie ce perspective de dezvoltare au în România?
Eliminarea celor peste 100 de taxe a fost anunţată din campania electorală, deci era oarecum previzibilă. Totuşi, nu a trecut răstimpul legal obligatoriu de cel puţin şase luni. În general, aceste modificări se fac la noi prin derogare, peste noapte.
Oricât de spectaculoasă părea eliminarea celor peste 100 de taxe, acesta a fost doar începutul. A urmat o avalanşă de modificări fiscale. Există nouă modificări directe, de la o zi la alta, prin derogare.
Conform experţilor, cel puţin HG 287, Legea 136 şi Legea 177 aveau sens şi erau bune. Alte acte normative aveau efecte negative minore, iar altele majore. OG 4, ce stabilea că angajatorii plătesc dările şi la angajaţii part-time ca la normă întreagă, a avut de exemplu un efect psihologic negativ major.
Pe fondul discuţiilor aiuritoare despre impozitul global pe gospodărie, a apărut OUG 79, supranumită “revoluţia fiscală”. Data emiterii: 12 noiembrie 2017, după luni de discuţii în mediul public. Nimeni nu a înţeles cum vor creşte totuşi veniturile angajaţilor cu mai mult de trei lei.
Şi dacă nu cumva mai curând acestea vor scădea, în loc să crească. Prilej pentru Guvern să gloseze pe tema “transnaţionalelor rele”, ce vor să profite de ocazie şi să scadă salariile. Orice contabil mediocru ştie însă că, da la caz la caz, unele companii măresc şi altele micşorează venitul net al salariatului în asemenea situaţii.
Pentru a pune parcă în dificultate şi mai mult mediul privat, prin OUG 82 din 16 noiembrie, Executivul a obligat angajatorii să negocieze toate aceste lucruri cu angajatul. Să ne imaginăm ce efort contabil şi logistic, dar şi de personal presupune o aemenea negociere colectivă/individuală laborioasă.
În ecuaţie, la companiile mari, cu sindicate, apar negocierile colective, ce complică şi mai mult lucrurile. Semnalele din mediul economic arată că serviciile de contabilitate ale firmelor au lucrat ca în mină până în ultima zi a anului şi continuă să lucreze la aceste modificări şi acum.
Evident că nici o firmă nu-şi permite să mărească salariile nete prăpădindu-şi profitul, fără de care se îndreaptă spre faliment. Şi, pentru că paroxismul instabilităţii fiscale trebuia să poarte un nume, i s-a spus “split TVA”.
Codul de TVA primit de la stat de companiile mijlocii şi mari este o licenţă de a mişca banii statului. Dar statul ce dă o astfel de licenţă trebuie să aibă şi mecanismele de control necesare pentru a nu scăpa hăţurile.
Sub consiliu monetar de decenii, Bulgaria pare că a găsit soluţia: are colectări de TVA de peste 90% din previzionat. La noi, Executivul a ales să spliteze banii reprezentând TVA prin conturi dedicate. A fost sentimentul fiscal negativ al anului.
Până la urmă, coaliţia de guvernare a ales soluţia cea mai puţin dură: limitarea splitării TVA la companiile în insolvenţă şi cele cu datorii. Semnalul negativ a fost însă transmis în lumea de business.
Înainte de EuroMaidan, Cabinetul Mikola Azarov al preşedintelui ucrainean filorus Viktor Ianukovici a luat o serie de măsuri fiscale devastatoare. IMM-urile ucrainene au fost puternic afectate. Au fost zeci de mii de falimente, apoi a urmat explozia socială.
La noi, în România, mediul de afaceri a reuşit cumva, pare-se, până în prezent, să absoarbă imprevizibilitatea aceasta fiscală preponderent destructivă. Depinde însă şi unde se află punctul de rupere. Şi cum anume se va manifesta acesta.
