8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăEconomieSute de mii de contribuabili sunt în continuare aşteptaţi să depună Declaraţia...

Sute de mii de contribuabili sunt în continuare aşteptaţi să depună Declaraţia unică

Peste 602.000 de declaraţii unice fuseseră depuse până în ultima decadă a lunii iulie, dintre care 30% online. Ministrul Finanţelor declarase că această cifră semnifică o creştere fantastic de mare, de la 5% la începutul anului. La începutul lunii august, numărul declaraţiilor unice crescuse la 734.000.

„Partea bună la declaraţia unică este că, până la finalul zilei de 23 iulie, erau peste 602.000 de declaraţii unice depuse, 30% online, ceea ce era o creştere fantastic de mare, pentru că era 5% la începutul anului. 31 iulie a fost termenul final de depunere a declaraţiei unice, fie că e pe hârtie, fie că e online, după care toţi colegii mei de la ANAF vor introduce în spaţiul virtual ce s-a depus pe hârtie, dar acea persoană nu mai are reducerea de 5% dacă depune pe hârtie. Dacă depune online, are o reducere de 5% la obligaţiile fiscale pentru acest an”, a explicat Teodorovici.

 

Iarăşi nu ştim câţi suntem

Dar lucrurile sunt mai complexe. Surse experte chestionate de „România liberă” au declarat că, în total, ar trebui să se adune între 800.000 şi un milion de declaraţii unice de venit. România are în jur de cinci milioane de salariaţi. Atât timp cât aceştia nu au şi alte surse de venit în afară de salariu, ei nu trebuie să completeze declaraţia aceasta unică de venit. Restul – da. Câţi sunt? Nimeni nu ştie exact.

Cam la ce număr total de declaraţii unice ar trebui să se ajungă? „Nu ştim”, a spus RL consultantul fiscal Adrian Benţa. Astfel, „declaraţia anuală de impozit pentru veniturile din Agricultură s-a introdus în anul 2013. Sunt cam 500.000-700.000 de contribuabili care au fost păcăliţi după plăţile de la APIA. În scriptele de la ANAF au apărut doar vreo 200.000. Prin urmare, aceşti oameni nu ştiu fiecare dacă se încadrează sau nu” pentru a depune declaraţia unică de venit şi apoi să plătească Fiscului banii datoraţi corespunzător.

Pe de altă parte, crede Benţa, „probabil că numărul total ar trebui să fie undeva la opt sute de mii-un milion de contribuabili care să depună declaraţia unică. Grosul declaraţiilor – şi probabil că grosul banilor – se va strânge de la PFA, cu precădere de la profesiile independente. Auditori, experţi contabili, consultanţi fiscali, notari, avocaţi”.

 

S-a terminat şi continuă

Deci, ceea ce s-a terminat continuă acum, şi după finalizare. „Povestea, din punct de vedere normativ, s-a terminat pe 31 iulie a.c. Practic, cu o amenduţă destul de mică, dacă cineva îşi dă seama că nu a fost în totalitate corect, se duce şi depune declaraţia la Fisc, inclusiv în termenul de prescripţie de cinci ani”, arată expertul.

Cât este amenda? „E prevăzută în Codul de Procedură Fiscală şi este de cel puţin 500 de lei şi cel mult 1.000 de lei. În România, nu depun declaraţia unică de venit cele cam cinci milioane de salariaţi, doar dacă mai au şi venituri extrasalariale, cu posibilitatea de a fi plătită în 48 de ore, indiferent cât ai întârziat cu depunerea declaraţiei”, spune Adrian Benţa.

Şi dacă întârzii plata ce se întâmplă? „Plăteşti penalităţi de întârziere. Dacă nu depui anul acesta, evident că anul viitor, când vei plăti, plăteşti penalităţi”, atrage atenţia Benţa. Dar de unde ştie omul obişnuit aceste lucruri prevăzute în Codul de Procedură Fiscală? Răspunsul expertului este sec: „Nu eşti absolvit de faptul că nu cunoşti legea”.

Dacă plăteşti principalul şi nu plăteşti amenda, ce se întâmplă? „Amenda se păstrează”, răspunde Adrian Benţa, apoi adaugă că „este greu să plăteşti principalul dacă nu ai depus declaraţia unică, pentru că nu ai cum să faci plata”.

A mai apărut o situaţie foarte interesantă, care generează foarte multe declaraţii, a explicat RL Benţa. „Deoarece sunt vizate toate veniturile extrasalariale şi se mai plăteşte pentru ele încă o contribuţie la Sănătate, multe persoane, de exemplu cei cu venituri din străinătate, trebuie să plătească contribuţia la Sănătate aici”, spune expertul.

La fel – un patron care încasează doar dividende trebuie să depună declaraţia unică. De asemenea, unul care are salariu şi primeşte dividende. „Eu cred că cele mai multe declaraţii peste media obişnuită aşa apar”, afirmă expertul.

 

Cine completează declaraţia unică

persoanele fizice care au realizat în anul 2017, individual sau în asociere, venituri băneşti şi/sau în natură, provenind din:

– activităţi independente;

– cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendă;

– activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real;

– piscicultură şi/sau silvicultură;

– transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului financiar;

– jocuri de noroc realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă şi festivaluri de poker;

– alte surse, pentru care contribuabilii au obligaţia depunerii declaraţiei.

 – persoanele fizice rezidente române cu domiciliul în România şi persoanele fizice care îndeplinesc condiţia menţionată la art. 59 alin. (2) din Codul Fiscal care au realizat venituri din străinătate, supuse impozitării în România, potrivit titlului IV din Codul Fiscal.

 – contribuabilii care au făcut cheltuieli pentru burse private, conform legii, şi solicită restituirea acestora şi/sau care optează pentru virarea unei sume reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual impozabil pentru susţinerea entităţilor non-profit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii sau a unităţilor de cult.

Deoarece sunt vizate toate veniturile extrasalariale şi se mai plăteşte pentru ele încă o contribuţie la Sănătate, foarte multe persoane, de exemplu cei cu venituri din străinătate, trebuie să plătească acum contribuţia la Sănătate aici.”

Adrian Benţa, consultant fiscal

Cele mai citite

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă