15.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăEconomieSUA şi China, aproape de finalizarea primei faze a acordului comercial

SUA şi China, aproape de finalizarea primei faze a acordului comercial

USTR nu a oferit detalii referitoare la domeniile în care au avut loc progresele. ”Au realizat progrese în anumite probleme, iar cele două părţi sunt aproape de a finaliza unele secţiuni ale acordului. Discuţiile vor continua la nivel de adjuncţi, iar şefii acestora vor avea în curând o nouă convorbire telefonică”, potrivit unui comunicat.

Washingtonul şi Beijingul lucrează la faza întâi a unui acord comercial, anunţată de preşedintele Donald Trump pe 11 octombrie. Trump a spus că speră să semneze acordul cu preşedintele chinez Xi Jinping la un summit în Chile care va avea loc luna viitoare.

Într-un comunicat separat publicat sâmbătă, Beijingul a confirmat că au fost finalizate în principiu consultările tehnice pentru unele părţi ale acordului comercial. Produsele agricole sunt o parte majoră a discuţiilor, observă News.ro.

Ministerul chinez al Comerţului a anunţat că ambele părţi au confirmat că Statele Unite vor importa produse gătite din pui şi produse din somn, în timp ce China a ridicat interdicţia pentru importurile de opspri din SUA.

Beijingul doreşte ca Statele Unite să anuleze unele tarife aplicate importurilor din China, au declarat vineri persoane apropiate situaţiei, oferind în schimb creşterea achiziţiilor unor produse cum ar fi boabele de soia.

Statele Unite vor ca Beijingul să se angajeze să cumpere aceste produse la un anumit moment şi la un anumit preţ, în timp ce cumpărătorii chinezi vor să cumpere în funcţie de conţiile din piaţă.

”Vor foarte mult să încheie un acord. Vor cumpăra mai multe produse agricole decât s-ar fi crezut posibil”, a declarat Trump vineri, la Casa Albă.

Trump a acceptat în această lună să anuleze majorarea tarifelor pentru importuri din China în valoarea de 250 de miliarde de dolari, de la 15 octombrie, în cadrul unui acord preliminar privind achiziiile de produse agricole, creşterea accesului pe pieţele de servicii financiare chineze, îmbunătăţirea protejării drepturilor de proprietate intelectuală şu un pact referitor la piaţa valutară.

Consilierii de la Casa Albă speră să întărească un acord angajant cu Beijingul care să includă şi un angajament de a nu forţa companiile americane să transfere thnologie companiilor chineze.

Este posibil ca Beijingul să fi cerut Washingtonului, în discuţiile de vineri, să renunţe la planul de a impune pe 15 decembrie tarife pentru bunuri chinezeşti în valoare de 156 de miliarde de dolari, între care se află telefoane mobile, laptop-uri şi jucării, au declarat două surse americane.

Beijingul mai vrea eliminarea tarifelor de 15% impuse pe 1 septembrie pentru produse din China în valoare de 125 de miliarde de dolari, a spus una dintre surse. Trump a impus tarifele în luna august, după eşuarea unei runde de negocieri.

Faza înâti a acordului comercul nu va include acuzaţiile SUS potrivit cărora China atacă cibernetic companiile americane şi agenţiile guvernamentale, subvenţiile de stat, dumpingul practicat de China pe pieţele externe sau implicarea Chinei pe piaţa fentanyl, a spus o sursă.

Capitolul referitor la drepturile de proprietate intelectuală se referă în mare parte la probleme de copyright şi mărci şi se angajează la reducerea transferurilor de tehnologie pe care Beijingul le transpune deja într-i nouă lege a investiţiilor, au spus persoane apropiate discuţiilor.

Dacă va avea loc un acord referitor la achiziţiile Chinei de produse agricole americane, Beijingul va scuti în schimb unele produse agricole americane de tarife, între acestea fiind soia, grâu şi porumb. Mărimea achiziţiilor nu este clară.

Una dintre surse a spus că oferta Chinei porneşte de la achiziţii anuale de circa 20 de miliarde de dolari, care ar marca o revenire la nivelul anterior declkanşării războiului comercial, dar ar putea creşte în timp. Achiziţiile ar depunde de condiţiile din piaţă şi de preţuri.

Unii experţi în relaţiile comerciale cu China consideră că finalizarea fazei întâi a acordului ar putea lăsa puţine motive Chinei pentru continuarea negocierilor, mai ales că în SUA vor avea loc alegeri prezidenţiale în 2020.

Cele mai citite

Analiza măsurilor Guvernului PSD: Dovada că acestea au dus la creșterea cifrei de afaceri din industrie

În ultimele luni, cifra de afaceri din industrie a României a cunoscut o creștere semnificativă, iar acest lucru nu poate fi neglijat. Datele furnizate...

Premierul plănuiește investiții de 15 miliarde de euro din banii arabilor. Care va fi rezultatul?

Premierul Marcel Ciolacu, aflat zilele acestea în Qatar și Emiratele Arabe Unite, planifică să aducă bani în țară de la arabi pentru investiții. Vorbim...

Încă o dronă în apropierea bazei de la Kogălniceanu, după cele trei drone de acum două zile

Forțele Aeriene Române au identificat o dronă în zbor, în apropierea aeroportului civil și a Bazei Aeriene 57 din localitatea Mihail Kogălniceanu (județul Constanța). "Miercuri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă