15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieStudiu: România este țara din UE cu cea mai mare creștere...

Studiu: România este țara din UE cu cea mai mare creștere de salarii, în anul 2017

Potrivit studiilor internaționale, costul orei de muncă a crescut în România, de-a lungul anului 2017, cu 15,1 la sută, ceea ce reprezintă cea mai mare creștere de salarii, în procente, din toate statele membre UE.

O informare în acest sens a fost prezentată, către Parlamentul de la Sofia, de ministrul bulgar pentru probleme sociale, Biser Petkov, citat de agenția Novinite. Potrivit ministrului Petkov, în țara lui, Bulgaria, salariile au crescut, în 2017, cu 12 la sută, ceea ce plasează Bulgaria pe locul doi în UE, după România, din acest punct de vedere.

La polul opus s-a situat Marea Britanie (încă membră a UE), unde costul mediu al orei de muncă a scăzut, în anul 2017, cu 4,1 la sută.

Pe ansamblul UE, creșterea medie a salariilor a fost, în 2017, de 2,3 la sută, ajungându-se astfel la un cost mediu al orei de muncă de 26,8 euro.

Cel mai mic preț al orei de muncă este în Bulgaria, echivalând cu 4,9 euro pe oră, iar cea mai scumpă oră de muncă, din toată Uniunea Europeană, este în Danemarca: 42,5 euro. La finalul anului 2017, conform Eurostat, prețul mediu al orei de muncă în România era de 6,3 euro.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă