13.7 C
București
vineri, 22 octombrie 2021

Steven van Groningen a demisionat din Comitetul Reprezentanților al Fondului Proprietatea

Franklin Templeton International Services, în calitate de administrator de fond de investiții alternative și administrator unic al Fondul Proprietatea S.A., a anunțat, joi, că Steven van Groningen a decis să se retragă din funcțiile deținute în cadrul Comitetului Reprezentanților și în Comitetele Consultative ale Fondului.

Data intrării în vigoare a demisiei este 13 noiembrie 2020.

Numirea unui nou membru al Comitetului va fi pe ordinea de zi a următoarei adunări generale a acționarilor Fondului.

„Decizia domnului van Groningen vine în urma dorinței acestuia de a respecta standardele stricte de guvernanță corporativă ale Bursei de Valori de la Londra, unde Fondul Proprietatea este listat secundar, care prevăd că membrii consiliilor de administrație din companiile listate nu mai pot fi considerați independenți după o activitate de nouă ani în poziția respectivă”, precizează comunicatul de presă transmis, joi, de Fondul Proprietatea.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă