7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăEconomieStart Up Nation, replici acide între politicieni

Start Up Nation, replici acide între politicieni

După ce senatorul liberal Florin Cîțu s-a lansat într-un atac furibund împotriva Start Up Nation, acuzând Guvernul că prin acest program provoacă „scurgeri masive de fonduri” de la buget, ministrul Radu-Ștefan Oprea a sărit în apărarea miilor de antreprenori beneficiari ai programului, spunând între altele că senatorul este „un mare nimeni al politicii românești”.

 

„Citesc cu indignare că Florin Cîțu, acest mare nimeni al politicii românești, un individ care se isterizează degeaba în fața comisarilor europeni, a reperat următoarea lui țintă: antreprenorii! Mai precis, programul Start Up Nation. Program care s-a transformat într-o poveste de succes a celor care au îndrăznit să își ia destinul în propriile mâini și să viseze că pot realiza lucruri aici în România. Desigur că aceștia nu și-au imaginat vreodată că există un Cîțu. În mod firesc, nu aș fi pomenit de el pentru că este un om rupt de realitate care nu înțelege nevoile antreprenoriatului, nu înțelege sectorul IT, nu înțelege sectorul bugetar”, a postat Radu-Ștefan Oprea pe pagina sa de Facebook.

Florin Cîţu, fost bancher, a declarat că una din primele măsuri pe care le va lua PNL când ajunge la guvernare va fi desfiinţarea programului Start-Up Nation, prin care guvernul PSD a dat 40.000 de euro la zeci de mii de tineri să îşi înceapă o afacere.

„Facilităţile pentru diferite industrii ajută, într-un fel. Dar noi nu avem norme clare. Alocăm resurse în locuri ce nu ne sunt neapărat necesare, pentru că unul sau altul au un lobby mai puternic. Este o scurgere masivă de fonduri. Companiile de stat au pierderi majore, chiar dacă mai reprezintă doar 4% din economie. Programul Start-Up Nation este o pierdere neînchipuită de bani, trebuie eliminat, dar aceasta este doar părerea mea“, a declarat Florin Cîțu, citat de ZF.

Replica lui Oprea n-a întârziat: „Acest individ, împreună cu colegii liberali (fară Daniel Zamfir), susțineau că trebuie puse condiții celor care debutează în afaceri cum ar fi aceea: să facă obligatoriu profit. Eu nu am auzit o imbecilitate mai mare, care să sfideze legile economiei de piață. Le-am explicat că statisticile internaționale admit că nu toate Start Up-urile supraviețuiesc, dar influența în economie a celor care reușesc este una pozitivă. Și mai mult decât atât, legea contabilității admite și pierderea. Și mai este un lucru important, poate cel mai important: Start Up Nation, prin dimensiunea lui, a reușit să schimbe mentalitatea colectivă. Azi să fii antreprenor este un lucru fain, ești mândru de ceea ce faci. Înainte de 2016 să fii un om de afaceri devenise peiorativ”.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri s-a declarat „revoltat de aruncarea cu noroi” în cei 7.159 de antreprenori care au debutat în ediția Start Up Nation 2017 și în cei 10.000 care au semnat contractele de finanțare și în cei 10.000 care vor urma în noua ediție.

„Acești antreprenori sunt reali, lucrează pentru economia românească și vă invit pe toți să îi cunoașteți pentru că merită respectul nostru. Ei au devenit sursă de inspirație pentru ceilalți români. Puteți urmări poveștile lor de succes pe pagina mea facebook, pe cea a ministerului sau în presa de specialitate. Povestea de succes trebuie spusă în România, Start Up Nation trebuie să continue!”, a concluzionat oficialul guvernamental.

Cele mai citite

Junior Centenar: Programul de economisire pentru copii, ocolit de români. Sub 150.000 de beneficiari în 5 ani

Valoarea medie economisită per copil este de 3.592 lei Lansat în 2019, programul de economisire Junior Centenar, destinat copiilor din România, rămâne neatractiv pentru majoritatea...

Programul băncilor în perioada sărbătorilor de iarnă: ce trebuie să știți pentru 24 decembrie – 7 ianuarie

În perioada sărbătorilor de iarnă, majoritatea băncilor își adaptează programul de lucru, iar multe dintre sucursale vor fi închise în zilele de 25 decembrie,...

Capitalul românesc câștigă teren în sistemul bancar: Ponderea activelor băncilor autohtone se apropie de 40%

România controlează aproape 40% din activele sistemului bancar, marcând o creștere notabilă a capitalului autohton. Potrivit datelor BNR, ponderea activelor băncilor cu capital străin...
Ultima oră
Pe aceeași temă