15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieȘova redeschide aeroportul închis de Boagiu și Mitrea

Șova redeschide aeroportul închis de Boagiu și Mitrea

Potrivit lui Iordache, capacitatea Aeroportului Băneasa este în acest moment de 30 de pasageri pe oră. Aeroportul Băneasa a fost închis în 2011 traficului comercial de fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu, după ce,  cu un decenu mai devreme, predecesorul său Miron Mitrea mutase cursele interne ale Tarom la Otopeni. De fapt, tot Anca Boagiu încercase, în 200, când era ministru, să facă aceeași mutare. Acum, în ministeriatul lui Lucian Șova, se revine asupra erorii din trecut.

“Pista e una dintre cele mai moderne şi mai bune din toată regiunea aceasta a Europei. Este o pistă de asfalt, elastică, în bună stare, dar deocamdată terminalul este deschis doar pe zona de aviaţie generală – business. Urmează să se modernizeze terminalul şi celelalte trei corpuri de clădire şi odată redeschise şi acelea vom avea o capacitate care nu va fi spectaculoasă, vor fi undeva la 300 de pasageri pe oră pe flux”, a declarat Valentin Iordache.

El a precizat că nu se poate estima un termen exact al redeschiderii, având vedere că trebuie făcute licitaţii, dar dacă acestea nu vor fi contestate în cel mult doi ani aeroportul ar putea fi operaţional şi pe partea de terminal. Valentin Iordache a spus că pe Aeroportul Băneasa au fost prelucraţi în trecut până la 2,5 milioane de pasageri pe an, dar că în prezent nu se mai poate ajunge la asemenea cifre pe terminalul existent, ci la 300.000 de pasageri în condiţii de business.

“Având în vedere că este şi în oraş poate fi folosit pentru curse business, pentru curse cu mai mult business decât economy sau pentru chartere pentru că cu siguranţă operarea pe Băneasa va fi mai scumpă decât pe Otopeni”, a declarat Valentin Iordache într-o întâlnire cu presa.  

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Curățenia de primăvară bate la ușă! Pregătește-te cu produse profesionale care să-ți facă munca mai ușoară!

Anotimpul renașterii, cel în care revine prospețimea și aduce cu sine prospețimea și căldura, primăvara este și momentul ideal pentru a face curățenie în...
Ultima oră
Pe aceeași temă