11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieŞomajul tehnic se prelungeşte până pe 1 iunie

Şomajul tehnic se prelungeşte până pe 1 iunie

Există posibilitatea menţinerii lui în domeniile în care activităţile rămân restricţionate, prelungirea concediului acordat părinţiilor, program de lucru diferenţiat în companiile cu peste 50 de angajaţi, transport gratuit pentru elevi.

Asociaţiile şi fundaţiile care cumpără medicamente şi echipamente utilizate pentru combaterea COVID-19 vor beneficia de scutire de la plata TVA până la 1 septembrie. Posibilitatea amânării ratelor la bănci a fost prelungită până la 15 iunie.

Deconectările de la serviciile de utilităţi sunt interzise pe perioada stării de alertă.

”Guvernul a adoptat OUG pentru prelungirea unor măsuri de sprijin pentru oameni şi companii. Se vor aplica pentru o perioadă limitată şi doar pentru unele domenii”, a anunţat Turcan, după şedinţa de Guvern, informează News.ro.

Vicepremierul a precizat că a fost decisă prelungirea acordării şomajului tehnic până la 1 iunie, cu posibilitatea menţinerii în domeniile care vor fi în continuare restricţionate, precizând că este vorba despre angajaţi cu contract de muncă, profesii liberale, persoane fizice autoritzate sau alte forme de contract
.
”Intenţia noastră declarată este să acordăm această formă de sprijin şi în paralel să venim cu măsuri active care pentru angajaţi să vină cu suportarea unei părţi a salariului”, a explicat Raluca Turcan.

Turcan a anunţat şi acordarea de zile libere pentru părinţi până pe 12 iunie 2020. De asemenea, companiile cu număr mai mare de 50 de angajaţi vor avea obligaţia de a stabili programe de lucru defalcate, astfel încât în locurile cu aglomerări foarte mari să fie creată o departajare a fluxurilor.

Vor fi alocate sume sulimentare pentru concediile medicale ale persoanelor din carantină şi ale celor infectate cu coronavirus. Consultaţiile medicale ale medicilor de familie şi ambulatorii vor putea fi acordate la distanţă şi se va face decontarea fără folosirea cardului.

Serviciile medicale pentru covid se acordă şi celor asiguraţi şicelor neasiguraţi.
Serviciile medicale se vor deconta la serviciile efectiv realizate – spitalizări, servicii medicale.

Ea a mai anunţat că va fi asigurat transportul gratuit al elevilor, iar transportatorii trebuie să asigure transport gratuit sub sancţiunea încheierii contractelor sau chiar a retragerii licenţelor.

Asociaţiile şi fundaţiile care cumpără medicamente şi echipamente vor fi scutite de TVA pentru că aceste bunuri sunt utilizate în combaterea Covid, măsura fiind valabilă până la 1 septembrie.

”În domeniul economic, am prelungit pnă la 31 mai eliberarea certificatelor pentru situaţii de urgenţă”, amai transmis Raluca Turcan. Va fi prelungită până la 15 iunie 2020 posibilitatea de amânare a ratelor pentru cei care au nevoie.

”În domeniul cultural am făcut paşi înainte pentru că industria a fost afectată grav. Am instituit posibilitatea refolosirii biletelor deja achiziţionate şi transformarea acestora sau vouchere pentru alte evenimente similare viitoare.

Dacă pe parcursul unui an, aceste bilete nu au putu fi folosite se va realiza returnarea fondurilor pentru cei care le-au cumpărat”, a mai explicat Turcan.

Totodată, pe durata stării de alertă se interzic deconectările de la apă, gaz, curent.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă