5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăEconomieSoluții tehnologice românești, promovate în cadrul ediției aniversare GITEX Dubai

Soluții tehnologice românești, promovate în cadrul ediției aniversare GITEX Dubai

În perioada 6 – 10 decembrie a.c., nouă firme românești au expus, în cadrul pavilionului naţional, pe o suprafaţă de 150 mp, produse și servicii de software, electronică și automatizări.

Zona Golfului Persic oferă firmelor româneşti oportunitatea introducerii noilor tehnologii IT&C furnizate de industria autohtonă de profil într-o zonă aflată în puternică ascensiune, cu resurse financiare deosebite, care reunește investitori și furnizori din toată lumea.

Expozanții români au analizat oportunităţi de afaceri și de colaborare cu parteneri străini în cadrul conferinţelor, forumurilor și sesiunilor de lucru. De asemenea, au avut întâlniri b2b cu potenţiali clienți şi parteneri pentru contractarea de servicii și soluții IT românești în zona Orientului Mijlociu.

Domeniile aflate în centrul celei de a 40-a ediții aniversare a evenimentului expozițional au fost: Manufacturare inteligentă, Sectorul public, Femei în tehnologie, Sănătate, Finanțe, Educație, Retail, Orașe inteligente, Marketing digital.

Participarea românească la GITEX Dubai a fost organizată de către Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, prin Programul de promovare a exportului, în colaborare cu Asociația Română pentru Industria Electronică și Software (ARIES).

Firmele româneşti expozante în cadrul pavilionului naţional la ediţia din acest an a GITEX Dubai au fost: Totix Hard Soft, Timisoara; Future Tense Technologies, Brasov; One Software, Ploiesti; Roweb Development, Pitesti; Seven Code Development, Cluj-Napoca; Simcontrol Solutions, Bucuresti; Stone Soup Tech, Bucuresti; WebChain, Timisoara; Xreteh, Baia-Mare. Principalele sectoare de activitate ale acestora sunt: Computer/Mobile Hardware; Enterprise Software; IoT; Infrastructure Network & Security; Artificial Intelligence; Enterprise Software; Augmented Reality.
GITEX Technology Week Dubai reprezintă cel mai important târg de specialitate din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Asia de Sud și al treilea cel mai mare târg IT din lume.

La fiecare ediție expun peste 3.500 de companii din aproximativ 50 de țări, fiind vizitat de peste 140.000 de specialiști din aproximativ 150 de țări.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă