În martie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 23,4%, respectiv cu 18,7%.
În aprilie, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 33,4%, respectiv cu 25,5%.
Pe elemente de structură au fost înregistrate creşteri la volumul lucrărilor de construcţii noi (+40,8%), al lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (+20,4%) şi al celor de reparaţii capitale (+11,4%).
Pe obiecte de construcţii, seria brută evidenţiază creşteri ale volumului lucrărilor de construcţii astfel: construcţii inginereşti, cu 36,6%, clădiri nerezidenţiale, cu 32,9% şi clădiri rezidenţiale, cu 27,5%.
În primele 4 luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, volumul total al lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut cu 17,8%. Pe elemente de structură au avut loc creşteri la construcţiile noi (+25,6%), lucrările de reparaţii capitale (+1%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii (+0,4%).
În 2018, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total, ca serie brută, cu 4,1%.