Studiul, realizat împreună cu Institutul Naţional de Cercetări Economice (INCE), relevă că până în anul 2070 populaţia ocupată a României se va înjumătăţi. În anul 1990, aveam 23,2 milioane de locuitori, cu o populaţie activă de 10,8 milioane de locuitori.
În anul 2016, ţara avea 19,6 milioane de locuitori, cu 8,4 milioane de persoane active. INCE susţine că anul viitor populaţia activă va fi 8,2 milioane de persoane active, cu 19,2 milioane de locuitori, în anul 2030 vor mai fi 7,3 milioane de cetăţeni activi, la o populaţie de 18 milioane de locuitori, iar în anul 2070 5,3 milioane de persoane active (aproape câţi pensionari avem acum), cu 15 milioane de români încă în ţară.
Cristian Pârvan, preşedinte PIAROM: „Nimeni nu ştie de câţi angajaţi este nevoie. Este nevoie de şoferi de TIR, sunt zeci de mii de constructori, cel puţin, iar la HORECA, mai ales vara, pur şi simplu sunt asfixiaţi, nu ştiu ce să facă.”
Situaţia este dramatică. Exact de astăzi până peste un an, ţara pierde echivalentul forţei de muncă a oraşului Piteşti. Sunt tot mai puţine naşteri în raport cu decesele şi tot mai mulţi români pleacă din ţară. Sporul natural negativ este de un milion de persoane, iar în ultimii 30 de ani au plecat din ţară 2,6 milioane de români, preponderent persoane active.
Apar, pe de altă parte, semnale îngrijorătoare privind educaţia de bază a populaţiei. 400.000 de copii şi tineri între cinci şi 19 ani nu erau incluşi, în anul 2017, în sistemul educaţional, în care erau instituţionalizate 3,57 milioane de persoane. La capitolul „ştiinţe şi cunoştinţe generale“, românii sunt pe locul 27, din 28 de state UE.
La fel la capitolul analfabetismului funcţional – adică citirea şi înţelegerea textelor. La „matematică. calcul şi interpretare“ stăm mai bine – suntem pe locul 26 din UE, dacă aşa ceva este bine. Suntem codaşi în Europa la capitolul cunoştinţelor de bază la vârsta de 15 ani, conform unui studiu Pisa, realizat în anul 2015.
Educaţia, o mare problemă
O mare problemă este cea a sistemului educaţional. „România liberă“ a mai scris despre decalajul tot mai mare dintre nevoile pieţei forţei de muncă şi ceea ce îi livrează acesteia sistemul de educaţie din România.
De asemenea, despre faptul că nu numai ţara noastră e în aceeaşi situaţie, ci întreaga lume: nici măcar Coreea de Sud, una dintre cele mai avansate naţiuni la acest capitol, nu poate decât să tolereze şcolile alternative vocaţionale, în sensul că nu le declară în afara legii, dar nu poate să legifereze legat de acestea.
Revenind, în România, 30% din absolvenţii cu studii superioare sunt angajaţi pe posturi specifice persoanelor cu studii medii şi inferioare acestora, iar 10,2% din absolvenţii cu studii medii erau angajaţi pe posturi specifice muncitorilor necalificaţi.
Oferta existentă nu se întâlneşte cu cererea de pe piaţă şi decalajul acesta se va mări. Iarăşi, RL a scris despre acest lucru. Există domenii de vârf tehnologic în lume pentru care nu numai că nu suntem pregătiţi deloc, dar nici nu ne imaginăm că pot apărea, iar strategii din domeniul Educaţiei strâmbă din nas când li se ridică problema.
1,9 milioane de români nu se regăsesc nici pe piaţa muncii, nici în sistemul de educaţie
De exemplu, cititorul ştie că a apărut un material, numit grafen, a cărui prelucrare necesită competenţe speciale? Pentru cine nu înţelege despre ce e vorba: ecranele curbate ale telefoanelor din categoria smartphone sunt din sticlă cu grafen.
Tot mai multe companii iau tineri şi îi şcolesc ele, pe banii lor, pentru a căpăta competenţele necesare, pe care sistemul de educaţie nu le livrează pieţei muncii.
Deficitul forţei de muncă: 300.000 de persoane
1,9 milioane de români nu se regăsesc nici pe piaţa muncii, nici în sistemul de educaţie. Deficitul forţei de muncă, anul acesta, este de 300.000 de persoane, iar în anul 2023 va fi de 550.000 de persoane. Cifrele sunt discutabile.
Cristian Pârvan, preşedintele PIAROM (Patronatul Investitorilor Autohtoni), declarase anterior României libere că „nimeni nu ştie de câţi angajaţi e nevoie. Este nevoie de şoferi de TIR, sunt zeci de mii de constructori necesari, cel puţin, iar la HORECA, mai ales vara, pur şi simplu sunt asfixiaţi, nu ştiu ce să facă. Lucrează cu studenţi, cu tineri, pentru că nu au de unde să ia oameni“.
În vara anului trecut, când scriam despre aceasta, am văzut cel puţin două firme de lucrări publice folosind serviciile unor adolescenţi. Patronatele din România strigă după forţă de muncă din lumea a treia şi o legiferare corespunzătoare a felului cum se poate angaja aceasta.
INCE a analizat raportul dintre cerere şi ofertă, la nivelul trimestrului al II-lea al anului trecut. În 2011, era o cerere de 21,9%, iar în 2018 a crescut la 26,8%, iar oferta era de numai 15,2%. Tot atât, 15,2%, era oferta de muncitori necalificaţi, în timp ce cererea era de numai 9%.
Studiu de caz INCE: industria IT&C
Deficitul de forţă de muncă în sectorul tehnologiei informaţiei creşte. 18.200 de persoane – a fost deficitul în trimestrul al II-lea al anului trecut. Anul acesta, va fi de 18.700 de persoane, în anul 2020 de 19.600 de persoane, iar în anul 2021, 20.800.
Totul, în timp ce 16,1% din forţa de muncă are competenţe avansate, 15,9% competenţe primare şi 68% este fără competenţe sau cu competenţe minime. Conform studiului, în anul 2017 România avea 4,5 milioane de pensionari, dintre care 2,6 milioane era peste 65 de ani şi 1,9 milioane sub această vârstă.
În anul 2016, românii aveau o speranţă de viaţă de doar 5,6 ani fără probleme de sănătate după pensionare şi o speranţă de viaţă de 18,3 ani. Aceasta în timp ce în UE speranţa de viaţă era de 21,6 ani, iar cea de viaţă sănătoasă după pensionare de 10,1 ani.
Foarte sugestivă este proiecţia alimentării bugetului de pensii cu contribuţia de la populaţia activă, pe Pilonul I de pensii de stat. Cu alte cuvinte, deficitul Pilonului I va continua să crească. Este o proiecţie care corespunde cu ceea ce ştiam deja şi, în general, cu trendul existent pe plan global.
În anul 2016 România avea un pensionar la 1,6 persoane ocupate, iar în anul 2060, pe trendul actual, vom avea 1 pensionar la un om activ, contributor la fondul de pensii de stat.
Inpactul deficitului de forţă de muncă asupra economiei
Chiar dacă pare o chestiune marginală, impactul acestui deficit de forţă de muncă asupra economiei este dramatic. El duce la investiţii mai puţine.
Acestea, pentru disponibilitatea forţei de muncă, au devenit un factor de maximă importanţă în decizia antreprenorilor de a face sau nu o investiţie. Aşadar, îţi pui serios problema: „Bun, fac această investiţie, pe hârtie calculele arată un profit, dar… am pe cine angaja?“.
Deficitul forţei de muncă mai şi creşte presiunea pe bugetele locale, pentru că duce la adâncirea disparităţilor regionale. Nu ai cu cine să-ţi ridici afacerea, deci veniturile pe care le aduci la bugetul local sunt mai mici, astfel încât comunitatea e mai săracă, pentru că are un disponibil financiar mai scăzut.
Pe de altă parte, valoarea adăugată este mai scăzută. De ce anume? Îţi lipseşte forţa de muncă adecvat calificată. Proiectele cu valoare adăugată ridicată presupun forţă de muncă înalt calificată, care să-ţi livreze produse nişate pe pieţe capabile să-ţi cumpere produsele cu valoare adăugată mai mare.
Efectul cel mai dramatic? De-abia acum urmează: în anii ’80, Alvin şi Heidi Toffler vorbeau despre revoluţia celui de-al treilea val. Azi, aceasta este deja, în unele state, istorie. Revoluţia 4.0 e comandamentul momentului. Dar, dacă nu ai forţă de muncă pentru a face antreprenoriat, această revoluţie industrială super-high-tech trece pe lângă tine.
