Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Șantierul naval din Mangalia este în moarte clinică

Angajații vor ieși astăzi în stradă, între orele 17.30 și 19.00, în Piața Republicii din Mangalia, în fața Casei de Cultură, teama lor cea mai mare fiind că-și vor pierde locurile de muncă.

Cristian Hagi 0 comentarii

Actualizat: 20.06.2018 - 17:53

Sunt patru motive principale ale protestului. În primul rând, spun sindicaliștii, actuala conducere a societății DMHI nu și-a exprimat niciun punct de vedere față de articolele rămase în divergență din cadrul contractului colectiv de muncă cu privire la creșterile salariale. În al doilea rând, pe 30 iunie 2018 se va încheia a treia rundă de negociere colectivă ce a fost amânată în mod repetat fără a se obține o creștere salarială. De asemenea, nu a fost finalizat noul contract de societate mixtă între Șantierul Naval 2 Mai SA și Grupul Damen din Olanda. În cele din urmă, spun sindicaliștii, situația șantierului naval din Mangalia rămâne una incertă, ambiguă și lipsită de logică economică sau politică.

Situație dramatică

„Am plecat plini de speranță de la protestul din fața Ministerului Economiei din data de 22 martie anul curent, fiind convinși că situația șantierului naval din Mangalia (DMHI) se va îmbunătăți pe fondul modificării structurii acționariatului companiei. Suntem la trei luni de la acel moment și, deși ni s-a promis și comunicat că până la finalul lunii aprilie vom avea un contract de societate valabil și un nou partener de negociere pentru contractul colectiv de muncă, acest lucru nu s-a întâmplat. Din nou, am fost mințiți, amăgiți și înșelați. Starea de ambiguitate de la nivelul companiei dăinuie de 6 luni de zile, perioadă în care mulți colegi de-ai noștri au optat pentru concediu fără plată, șomaj tehnic sau pur și simplu au plecat din cadrul companiei scârbiți de situația de la șantierul naval din Mangalia. Situația se degradează într-o manieră accelerată, iar prelungirea acestei stări de ambiguitate face ca discuțiile să fie fără sens și logică în lipsa asumării vreunei răspunderi din partea tuturor factorilor de decizie”, au precizat reprezentanții Consiliului Director al Sindicatului Liber „Navalistul“ din cadrul șantierului.

Viitorul Mangaliei, afectat

Aceștia atrag atenția că șantierul naval din Mangalia nu este numai despre salariații din Mangalia. În opinia lor, mai multe generații au lucrat sau speră să mai lucreze în cadrul acestuia, în timp ce anumiți reprezentanți ai statului român abordează superficial sau cu detașare problema șantierului. Pentru comunitatea din Mangalia, acesta reprezintă trecutul, prezentul și viitorul.

„Facem un apel deschis către locuitorii orașului Mangalia, către societatea civilă, către mediul de afaceri să se alăture unui demers de protest continuu și susținut până când cineva, cândva va livra o soluție concretă pentru situația în care se află șantierul naval din Mangalia”, mai spun sindicaliștii.

Starea de ambiguitate de la nivelul companiei dăinuie de 6 luni de zile, perioadă în care mulți angajați au optat pentru concediu fără plată, șomaj tehnic sau pur și simplu au plecat din cadrul companiei.

Comentarii

loading...