13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieSâmbăta, cea mai bună zi pentru călătoria de pe aeroporturile românești

Sâmbăta, cea mai bună zi pentru călătoria de pe aeroporturile românești

Statistic vorbind, sâmbăta este cea mai bună zi din săptămână pentru a pleca într-o călătorie cu avionul de pe aeroporturile din România, pentru că peste 88% dintre curse decolează și aterizează la timp.

La polul opus se află ziua de vineri, care a avut o rată de punctualitate de 79,2%, aproape similară celei de luni, cu 79,5%, reiese dintr-o analiză de specialitate.

În ultimele două luni de zile, aproape 5.000 de pasageri ai companiilor aeriene au fost afectați de întârzierea unui zbor sau anularea acestuia. Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Avram Iancu Cluj-Napoca au înregistrat cele mai multe probleme la zboruri – aproape 50 de curse din București le-au generat neplăceri pasagerilor și potențiale compensații de la companiile aeriene în valoare de 1,35 milioane de euro.

În perioada octombrie-noiembrie, data de 17 noiembrie (vineri) a fost cea care a marcat cele mai multe întârzieri pe cinci aeroporturi din România, când 464 de curse au decolat cu 15 până la 180 de minute întârziere, respectiv un zbor cu peste trei ore întârziere, conform datelor AirHelp.

Și nu este un caz singular, pentru că în ultima perioadă vinerea a avut cea mai slabă performanță în ceea ce privește punctualitatea zborurilor, doar 80,5% dintre curse decolând la timp, în cazul Aeroportului Otopeni. La polul opus este ziua de sâmbătă, cu o rată a punctualității de aproape 88%.

 Cursele de noapte, cele mai punctuale

 În aceeași perioadă a anului trecut, aproape 6.700 de pasageri au fost afectați de întârzierile sau anulările companiilor aeriene, valoarea totală a compensațiilor eligibile fiind de aproape 1,8 milioane de euro.

“Când achiziționăm biletul de avion și nu depindem de o dată anume tindem să optăm pentru cea mai ieftină variantă de preț sau cea mai bună oră de aterizare sau decolare, nu ne gândim și la cea mai aglomerată zi dintr-un aeroport. O cursă decolată cu întârziere poate duce la o pierdere a unui zbor de legătură, cu situații în care pasagerul nu este eligibil pentru compensații din partea operatorului aerian. În cazul acesta, pasagerul pierde și zborul și plătește și un al doilea bilet”, a declarat Ștefan Radu, country manager pe România al AirHelp, companie specializată în obținerea de compensații pentru pasagerii companiilor aeriene.

La nivel de interval orar, cursele care decolează noaptea, între orele 22.00 și 5.59, sunt și cele mai punctuale, în comparație cu cele programate între orele 16.00 și 21.59, a căror rată de punctualitate este de 80,5%.

Ștefan Radu consideră că, bazându-ne pe statistici, dacă ar fi să alegem un zbor fără emoții, ar trebui să alegem decolarea de pe aeroporturile din Bacău, Craiova, Constanța, Oradea, Sibiu, Suceava sau Satu Mare, unde, în ultimele două luni, pasagerii nu au fost afectați de întârzieri sau anulări.

Aceleași statistici relevă faptul că zborurile de noapte de la Oradea și cele din prima parte a dimineții de la Constanța au fost de fiecare dată la timp.  

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă