Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Romgaz, profit în creștere netă cu 82,4%, anul trecut

  • Producţia de gaze naturale a fost de 5,158 miliarde mc
  • Veniturile din vânzarea de energie electrică au atins valoarea de 464,17 milioane de lei

Iulia Zarnescu

Actualizat: 15.02.2018 - 11:33

"În T4 am înregistrat un profit net de 684,22 milioane lei, în creştere cu 120,10% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior (T4 2016) şi cu 116,4% mai mare faţă de trimestrul anterior (T3 2017). Un efect semnificativ l-a avut finalizarea în T4 2017 a unei inspecţii fiscale privind accizele, care a dus la înregistrarea unui venit şi a unei creanţe faţă de bugetul de stat în valoare de 244,38 milioane lei. Marja profitului net în T4 a fost de 50,9% şi marja EBIT (profitul înainte de taxe, n.r.) s-a situat la nivelul de 58,8%, cu mult peste valorile înregistrate în T4 2016 şi T3 2017", se arată într-un comunicat al companiei remis joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citat de Agerpres.

Potrivit Raportului anual preliminar al companiei, producţia de gaze naturale a fost de 5,158 miliarde mc, cu 939 milioane mc mai mare decât producţia realizată în 2016 (+22,2%), creşterea fiind stimulată de temperaturile mai scăzute de la începutul anului 2017 şi de creşterea cererii de gaze pentru producerea de energie electrică.

Livrările de gaze proprii au fost mai mari în anul 2017 faţă de anul precedent cu 32,7%.

Veniturile din înmagazinarea gazelor naturale au crescut cu 46,44%, fiind estimate la 505,76 milioane de lei, ca urmare a vânzării, în anul 2017, a unei cantităţi de gaze proprii din depozite mai mari cu 56,4%.

Cantitatea de energie electrică produsă de Romgaz în 2017 a crescut cu 14,5% şi este în strânsă legătură cu producţia redusă din surse hidro şi regenerabile, precum şi cu perioada de caniculă prelungită, cu programul de reparaţii şi mentenanţă a unor grupuri termo şi indisponibilizarea unor capacităţi de producţie din zona termo şi nuclear.

Veniturile din vânzarea de energie electrică au atins valoarea de 464,17 milioane de lei, în creştere cu 38% faţă de anul 2016. Cota de piaţă a producţiei de energie electrică a fost de 2,95%, conform informaţiilor Transelectrica.

În anul 2017, Romgaz a realizat investiţii în valoare de 781,77 milioane lei, în creştere cu 57,07% faţă de nivelul realizat în anul precedent.

Cifra de afaceri estimată a companiei se ridică la 4,59 miliarde de lei, comparativ cu 3,41 miliarde de lei în anul 2016.

"Creşterea cifrei de afaceri provine din majorarea cu 32,6% a veniturilor din vânzarea gazelor naturale, atât a celor din producţia Romgaz, cât şi a celor achiziţionate în vederea revânzării şi din asocieri, precum şi din majorarea veniturilor din vânzarea de energie electrică (38%) şi servicii de înmagazinare gaze în depozite (46,44%)", se mai arată în comunicatul transmis BVB.

În anul 2017, costul mărfurilor vândute a crescut cu 22,49%, ca urmare a majorării cu 172,81% a costului gazelor marfă vândute, datorită unor cantităţi mai mari cu 233% de gaze marfă vândute din import şi din producţia internă. Costurile generate de dezechilibrele negative pe piaţa de echilibrare a energiei electrice au scăzut cu 66,1%.

Cheltuielile cu personalul au crescut cu 13% faţă de anul 2016 iar cheltuielile de explorare au înregistrat o scădere de 45,89% faţă de anul precedent datorită unei valori mai scăzute a proiectelor de explorare la care s-a renunţat în cursul anului 2017.

Capitalurile proprii ale societăţii s-au diminuat cu 3,63% (351,72 milioane de lei) faţă de finalul anului 2016, datorită repartizării către acţionari, sub formă de dividende, a rezultatului anului 2016 şi a unei părţi din rezultatul obţinut în anii anteriori. În anul 2017 a avut loc o distribuire suplimentară de dividende din rezervele societăţii.

Datoriile comerciale şi alte datorii au crescut, la 31 decembrie 2017 faţă de anul precedent, cu 12,47%, ca urmare a majorării producţiei de gaze în ultimul trimestru al anului 2017 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, care a generat o creştere a datoriei cu redevenţa petrolieră la finalul anului 2017 faţă de 2016, precum şi ca urmare a majorării cantităţilor de gaze livrate şi a veniturilor din vânzarea gazelor, care a dus la datorii mai mari cu impozitul pe venitul suplimentar obţinut în urma dereglementării preţurilor din sectorul de gaze naturale şi datorii mai mari cu TV.

Romgaz S.A. este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale în România, principalele segmente ale activităţii sale fiind explorarea, producţia de gaze naturale şi furnizarea de gaze naturale, înmagazinarea de gaze şi producerea de energie electrică.

Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 70% din acţiunile companiei.

Since you are here

… we have a small favour to ask. More people are reading and supporting our independent, investigative reporting than ever before. And unlike many news organisations, we have chosen an approach that allows us to keep our journalism accessible to all, regardless of where they live or what they can afford. Romania Libera is editorially independent, meaning we set our own agenda. Our journalism is free from commercial bias and not influenced by billionaire owners, politicians or shareholders. No one edits our editor. No one steers our opinion. This is important as it enables us to give a voice to those less heard, challenge the powerful and hold them to account. It’s what makes us different to so many others in the media, at a time when factual, honest reporting is critical. Every contribution we receive from readers like you, big or small, goes directly into funding our journalism. This support enables us to keep working as we do – but we must maintain and build on it for every year to come. Support The Romania Libera from as little as €1 – and it only takes a minute. Thank you.

Subscribe Romania Libera weekly
Subscribe Romania Libera essential new magazine
An alternative to breaking news
Subscribe Romania Libera essential new magazine