20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieRomânii vor plăti gaze mai ieftine, în ciuda voinței marilor companii internaționale

Românii vor plăti gaze mai ieftine, în ciuda voinței marilor companii internaționale

Ordonanța 114/2018 plafonează, timp de 3 ani, aprilie 2019-28 februarie 2022, prețul de vânzare al energiei electrice către furnizori la 68 de lei/MWh, în condițiile în care acum achizițiile se fac și cu 80 de lei/MWh, potrivit datelor de pe bursa de energie OPCOM. Și prețul final, la consumator, va fi astfel plafonat, dat fiind faptul că toate celelalte componente, distribuție, transport, certificate verzi, sunt stabilite de Autoritate. Astfel, statul și consumatorii vor avea sub control prețurile din reglementat, unde sunt 7 milioane de casnici, cu prețuri cu 10 până la 15% (la nivelurile de acum) mai mici ca în piața liberă, unde au trecut două milioane de casnici.

Aceștia din urmă se văd acum captivi (cine a renunțat la reglementat nu mai poate reveni) pe o piață al cărei preț a crescut cu până la 40%, în ultimul an, pentru că toate contractele cu preț fix din piața liberă sunt doar pe o perioadă limitată de timp, de obicei, până într-un an. După aceea, clienții se pot trezi cu alte prețuri. Sigur, pot pleca către un alt furnizor, dar și acela trebuie să se descurce cu aceleași prețuri de achiziție, deci este de așteptat ca beneficiile să nu fie prea mari. În acest timp, cei rămași la reglementat au trei ani în care nu mai trebuie să își bată capul cu facturile, care vor rămâne pe loc, ba chiar la prețuri mai mici decât acum.

Această intervenție în piață a Guvernului a fost justificată de consilierul prim-ministrului, Darius Vâlcov, prin comportamentul “abuziv” al companiilor, care ar face profituri mari pe seama consumatorilor, și atacată de comunitatea de afaceri locală, care a reclamat intervenția brutală a statului în mecanismele de echilibrare a cererii cu oferta. Acum, că este deja oficială, furnizorii nu au ce altceva să facă decât să se adapteze. Ei fie pot să reducă din marja de profit (până la cât reprezintă calcule interne), fie să taie din investiții, fie să renunțe treptat la ofertele pe care le au în piața liberă.

Dar, mai întâi, ANRE va trebui să publice noile prețuri reglementate, valabile din aprilie, pentru ca toți cei implicați să vadă cum se modifică celelalte componente de preț final, ca distribuția ori transportul. În orice caz, este foarte greu de crezut că piața liberă ar mai fi atractivă pentru restul consumatorilor casnici rămași la reglementat, la cei 4 FUI, Enel, CEZ, E.ON și Electrica. Cel mai probabil, aceștia vor rămâne în continuare cu aceleași contracte ca și până acum. Cât despre cele două milioane care deja au migrat, ei trebuie, de pe acum, să-și facă toate calculele posibile pentru a vedea cum își pot optimiza costurile.

 

Ce se întâmplă în următorii 3 ani

Ordonanța 114 are câteva prevederi împovărătoare pentru toţi actorii din piaţă, cu efect direct asupra profitabilităţii şi preţurilor către consumatorii casnici. Primul este reintroducerea preţurilor reglementate de stat pentru toţi consumatorii casnici, timp de trei ani, între martie 2019 şi martie 2022. ANRE va alege ce producători vor vinde energie către populaţie, în ce cantitate, le va stabili un preţ de vânzare şi, la fel, va stabili şi preţul de vânzare final care apare în factură (care conţine preţul de achiziţie a energiei, tarifele de transport, distribuţie, costul de furnizare şi taxele) pentru consumatorii casnici.

Dat fiind discursul politic, scopul este de menţinere a unui preţ cât mai mic, reglementat, pentru populaţie, pe perioada acestor trei ani. Or, chiar în acest moment, cu o singură excepţie numită RCS&RDS, toate preţurile de furnizare concurenţială pentru zona Bucureşti-Ilfov sunt mai mari decât preţul de ultimă instanţă (reglementat de stat) al Enel, FUI obligat pentru această zonă.

În plus, ordonanţa mai impune o taxă anuală de 2% pe cifra de afaceri a anului anterior tuturor actorilor din piaţa de energie, care se va plăti în martie, aferentă anului anterior. Vor plăti şi producătorii, şi distribuitorii, şi traderii, şi furnizorii, iar efectul în factura finală, a furnizorului către clientul final, este o creştere de peste 6% (unele voci spun 8%) pentru că această taxă este un element de cost şi fiecare o va introduce în tarif. Aici apare al doilea element de presiune pentru piaţa concurenţială.

Actorii de pe această piaţă vor fi obligaţi să crească preţurile, în timp ce, pentru viitoarea piaţă reglementată de ANRE, Autoritatea va impune preţurile şi poate, cel puţin pentru o perioadă de timp, să nu recunoască în totalitate aceste costuri suplimentare, pentru a ţine jos preţul la consumatorul casnic reglementat. Ordonanţa chiar dă explicit posibilitatea ANRE să îi lase pe FUI de pe piaţa reglementată viitoare să meargă în pierdere la început: „Diferențele de costuri de achiziție din anii 2018 și 2019 ale furnizorilor, nerecuperate prin prețurile practicate, se vor recupera până la data de 30.06.2022, conform reglementărilor ANRE”, se arată în ordonanţă.

România are circa 9,6 milioane de consumatori de energie electrică, din care 8,7 milioane sunt casnici. Sunt 4 FUI și alți aproape 100 de furnizori care activează pe piața rezidențialelor și a firmelor.   

Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....
Ultima oră
Pe aceeași temă