31 C
București
sâmbătă, 13 august 2022
AcasăEconomieRomânii sunt pe locul 1 în topul turiștilor străini în Bulgaria

Românii sunt pe locul 1 în topul turiștilor străini în Bulgaria

Bulgaria rămâne în top 3 destinații preferate de români vara aceasta, având avantajul proximității, al resorturilor all inclusive și al calității plajelor. Hotelierii bulgari atrag turiștii români prin discounturile generoase de până la 40% fata de prețul sejururilor în anii trecuți și prin gratuitatea serviciilor pentru copiii sub 12 ani. Românii caută în mod special variante all inclusive sau chiar ultra all inclusive de cazare, care oferă acces non stop la băuturi și gustări, dar și șezlonguri și facilități de plajă gratuite.  
 
Românii sunt principalii turiști străini așteptați de resorturile din Bulgaria
În ciuda sezonului mai scurt, lanțul hotelier HVD din Bulgaria anunță că numărul românilor care au ales resorturile HVD din Obzor și Golden Sands nu a suferit modificări majore. Peste 5000 de români au ajuns în cele 3 hoteluri HVD din Bulgaria, de la deschiderea sezonului și până în prezent. Gradul de ocupare pentru luna August depășește 80%.
 
Sejururi mai ieftine, în medie, cu 40% față de sezonul trecut
Pentru sejururile de anul aceasta, hotelierii bulgari au pregătit promoții și tarife reduse cu până la 40% față de anul trecut. Astfel, dacă anul trecut un turist român plătea între 80 și 100 euro / persoană / noapte la hotelul Miramar 4* din stațiunea Obzor, anul acesta prețurile încep de la 56 euro de persoană pe noapte, în regim all inclusive. Diferența crește considerabil pentru hotelurile de 5 stele, discountul ajungând și la 50% din prețul anului trecut. În cadrul hotelului Reina del Mar, un resort de 5 stele inaugurat anul trecut, turiștii plăteau între 130 – 150 euro / persoană / noapte în 2019, iar anul acesta prețurile încep de la 66 euro de persoană, copiii până în 12 ani beneficiind de gratuitate.
 
Ultra all inclusive și condiții de 4 și 5 stele, preferate de turiștii români care ajung în Obzor
Conform datelor lanțului hotelier HVD din Bulgaria, turiștii români au preferat anul acesta hotelurile de 4 și 5 stele, cu regim ultra all inclusive. Durata medie a sejurului a fost de 5 nopți și facilitățile preferate de români au fost accesul direct la plajă, gratuitatea șezlongurilor și a prosoapelor de plajă și posibilitatea de a servi gustări sau băuturi pe tot parcursul zilei.
 
 
Gustări și băuturi non stop: o facilitate apreciată de turiștii români
„Spre surprinderea noastră, anul acesta preferințele romanilor s-au îndreptat spre hotelurile de 4 și 5 stele, cu regim ultra all inclusive. Le oferim gratuit posibilitatea de a caza în cameră dublă unul sau doi copii până în 12 ani, astfel că suntem aleși de foarte multe familii. În cadrul Reina del Mar, resortul de 5 stele inaugurat anul trecut, oferim all inclusive timp de 24 ore, astfel că oaspeții români pot servi gustări sau băuturi la orice oră doresc. Toate băuturile din cadrul Reina del Mar sunt servite în sticle individuale și nu în pahare de unică folosință, pentru a limita contactul dintre oaspeți și angajați” a declarat Gergana Zaneva, director HVD Hotels Bulgaria.
 
Ce condiții de călătorie sunt acum în Bulgaria în contextul coronavirus
Conform informațiilor oficiale, există obligativitatea purtării măștii în spațiile închise, inclusiv în cadrul hotelurilor, în interior, în locurile publice, însă restaurantele sunt exceptate de la aceasta măsură. Totodată, cluburile și discotecile sunt funcționale, însă se impune asigurarea unui spațiu de 1 metru pătrat pentru fiecare dintre clienții aflați în locație.

Cele mai citite
00:01:22

VIDEO: Pompieri din toată Europa luptă împotriva incendiilor din Franța

Vineri, 12 august, pompierii din întreaga Europă au sărit în ajutorul Franței pentru a lupta împotriva unui incendiu de vegetație de proporții, în timp...
00:01:03

VIDEO: Parcurile europene se transformă în câmpii uscate – Seceta a pus stăpânire pe ele

Condițiile de secetă au transformat unele dintre cele mai faimoase parcuri urbane din Europa în câmpii uscate, cu iarbă decolorată și vegetație uscată, care...
00:01:56

VIDEO: FBI a găsit documente „strict secrete” acasă la Trump

Un inventar al obiectelor luate de agenții FBI care au efectuat o percheziție autorizată de instanță la reședința fostului președinte Donald Trump, a inclus...
Ultima oră
Pe aceeași temă