13.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăEconomieRomânia negociază eliminarea barierelor aplicate exporturilor româneşti în China

România negociază eliminarea barierelor aplicate exporturilor româneşti în China

Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, este în plină ofensivă diplomatică, aflându-se într-un turneu mondial de promovare a afacerilor româneşti: după Germania, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Vietnam, ministrul Oprea a bifat China.

Între ţările asiatice, China se află în topul listei statelor cu care România are schimburi comerciale, atât la importuri cât şi la exporturi. Dar, chiar dacă exporturile româneşti au crescut cu 14,81% în raport cu anul trecut, balanţa comercială este în continuare debalansată în favoarea Chinei: la 604,02 milioane USD exporturi pe piața statului asiatic, se înregistrează 3,43 miliarde USD importuri.

E firesc, deci, ca echilibrarea balanţei comerciale să se fi aflat în centrul discuţiilor cu Ren Hongbin, ministru adjunct al Comerțului. În acest context, cele două părţi au convenit să se facă o analiză a barierelor aplicate exporturilor României către China, cu obiectivul de a depăși cifra de 1 miliard de dolari, la exporturi, în 2019. Partea chineză s-a arătat interesată în special de cooperarea în domeniul agriculturii, respectiv de produsele agricole româneşti, dar şi de domenii precum energia, infrastructura, tehnologia informației şi comunicaţiilor, tehnologiile avansate, protecţia mediului şi turismul.

”Am transmis că economia românească are potențialul de a susține o creștere accelerată a exporturilor. De asemenea, am arătat că guvernul român, orientat spre business, a adoptat o serie de măsuri pentru crearea unui climat de afaceri prietenos, promovând tratamentul egal şi nediscriminatoriu al tuturor partenerilor economici, indiferent de proveniența lor”, a declarat Ștefan-Radu Oprea.

Cei doi miniştri au semnat protocolul celei de-a XXVII-a Sesiuni a Comisiei Inter-guvernamentale româno-chineze de Cooperare Economică, care stablileşte direcţiile de cooperare până la următoare sesiune. Ştefan-Radu Oprea l-a invitat pe minsitrul Ren Hongbin în România, la următoarea sesiune a Comisiei, care va fi dublată de un forum economic, unde vor fi prezenţi şi reprezentanți ai companiilor de stat și private.

Vizita la Beijing a mai cuprins discuții cu reprezentanţi de top ai Băncii Industriale și Comerciale a Chinei (ICBC) și ai unor companii mari, interesate de proiecte derulate în parteneriat public-privat.

Cele mai citite

Trump a declarat că Israelul trebuie să „încheie” războiul din Gaza pentru că pierde mult sprijin la nivel internațional

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat unei publicaţii israeliene, că Israelul trebuie să "încheie" războiul din Fâşia Gaza, deoarece pierde...

Gestionarea culturii de lucernă pentru randamente maxime

Cultura de lucernă are un rol important în agricultura modernă, prin multiplele sale beneficii. Lucerna (Medicago sativa) este o plantă furajeră perenă, din familia...

Declarațiile selecționerului Edward Iordănescu înaintea amicalului România – Columbia

Înaintea partidei amicale dintre România și Columbia, care se va disputa în această seară la Madrid, selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că doar ridicându-şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă