12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieRomânia a pierdut într-o lună peste un milion de locuri de muncă

România a pierdut într-o lună peste un milion de locuri de muncă

CONAF este Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin.

“Ultima raportare a Ministerului Muncii cifra numărul contractelor suspendate la 1.005.552, din care peste 292.000 în industria prelucrătoare, peste 196.000 în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehicolelor şi motocicletelor, restul de peste 100.000 în hoteluri şi restaurante.

Dacă la acest număr adăugăm cele 209.851 contracte de muncă încetate în comerţ, industrie prelucrătoare şi construcţii, avem tabloul complet al situatiei şomerilor din România”, arată CONAF.

În SUA, aproximativ unul din zece angajaţi, reprezentând 16,8 milioane de oameni, şi-au pierdut locul de muncă în ultimele trei săptămâni, pe fondul crizei economice generate de coronavirus. Datele reprezintă cele mai multe locuri de muncă pierdute în cea mai scurtă perioadă, din 1948 încoace.

“Aceste date cu spectru larg poate nu reuşesc să exprime cu forţă convingătoare disparităţile din prezent însă ilustrează începutul unei noi ordini sociale.

Previziunile economice au fost date peste cap, adoptarea scenariului optimist creând o relaxare a realităţii economice şi o lipsă de anticipare a impactului coronavirus asupra pieţei forţei de muncă din cea mai puternică ţară a lumii.

De aceea, dacă ne uităm la datele din România, păstrând proporţiile, impactul coronavirus este unul extrem de amplu. În ţara noastră s-au înregistrat în ultimele trei săptămâni tot atâtea persoane care şi-au pierdut locul de muncă ca în perioada 2008-2012.

Rămâne întrebarea, dacă după terminarea pandemiei toţi aceştia vor reveni în câmpul muncii sau măcar o parte din ei, mai ales că probabil vom asista la o nouă aşezare a claselor sociale, o realitate economică indubitabilă”, a declarat Cristina Chiriac, preşedinte CONAF, citată de News.ro.

Cu atât mai grav este că pandemia nu s-a încheiat iar previziunile nu sunt favorabile.

“Efectele economice ale pandemiei de coronavirus estimează că, în următoarele trei luni circa 195 milioane de locuri de muncă full-time se vor pierde la nivel global, conform unei analize a Agenţiei pentru Muncă din cadrul Naţiunilor Unite.

Avertismentul vine la distranţă de trei săptămâni de când Organizaţia Internţională a Muncii estima o pierdere de locuri de muncă de circa 25 de milioane.

Conform agenţiei, restricţiile impuse de către autorităţi pentru stoparea răspândirii pandemiei afectează 2,7 miliarde de muncitori, echivalentul a patru cincimi din forţa de muncă de la nivel mondial”, mai informează comunicatul.

Preşedintele CONAF este de părere că trebuie luate măsuri din timp pentru diminuarea pierderilor pe care economia le va suferi în viitor.

“CONAF a propus o serie de măsuri cu scopul de a oferi o gură de oxigen antreprenorilor, respectiv acordarea unui pachet de stimulare în cuantumul valorii salariului mediu brut pentru fiecare angajat păstrat pe o perioadă de cel puţin şase luni şi posibilitatea de închidere intermitentă a activităţilor economice.

Acest model pe de o parte suprimă parţial efectele coronavirus şi în acelaşi timp, permite o activitate economică susţinută, deşi redusă. Trebuie pe cât posibil să reducem impactul negativ asupra economiei şi să ne asigurăm că după terminarea pandemiei ne putem continua activitatea.

Cred că închiderea intermitentă poate asigura o opţiune viabilă pentru diminuarea efectelor negative din economie”, a concluzionat Cristina Chiriac.

Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă