Se așteaptă ca România să devină un exportator major odată cu intrarea în exploatare a zăcămintelor din Marea Neagră, pe care directorul general al Agenției pentru Resurse Minerale, Sorin Gal, le-a estimat la 200 miliarde metri cubi. În prezent, prețul de pe bursa locală de gaze este de 73 lei/MWh, circa 16 euro. Pe referința regională, bursa Baumgarten – Viena, prețul spot este acum de 20 euro/MWh, cu 10% mai mare. Este singurul export de gaze al României în acest moment.
România a mai vândut gaze peste graniță și anul trecut, pentru două luni (în mai-iunie), tot prin gazoductul Arad–Szeged și tot cantități relativ mici – circa 1.800 MWh (vânzătorii erau ENGIE și C-GAZ), dar și acum patru ani, spre Moldova, prin gazoductul Iași–Ungheni. Către frații de peste Prut cantităţile au fost foarte mici, circa 1.000 MWh zilnic, exportatorul fiind Petrom. Scopul acestui export a fost mai mult unul propagandistic, în ideea de a aduce o lumină bună pentru ambele guverne, din cele două ţări, aflate în exerciţiu la acel moment. Aceasta pentru că, din start, se ştia că presiunile din sistemele de gaz ale României şi Moldovei sunt diferite, deci nu se pot „împinge“ cantităţi semnificative dinspre ţara noastră către cea vecină. Pentru ca acest lucru să fie posibil, Transgaz România ar fi trebuit să construiască o staţie de compresie pe partea noastră de graniţă, investiţie de multe milioane de euro, ori acest lucru nu s-a întâmplat nici până în prezent.
România, deși legată prin gazoducte reverse-flow (flux bidirecțional) de Bulgaria, Ungaria și Moldova, nu poate exporta cantități semnificative pentru că îi lipsește soluția tehnică a stațiilor de compresie.
Cereri expres ale Bruxelles-ului
România este chiar presată, de mai mulţi ani, de către Comisia Europeană să adopte legislaţia necesară exporturilor fizice de gaze în ţările membre şi să facă investiţiile necesare pentru ca aceste fluxuri să se realizeze în cantităţi cât mai mari. Legislaţia europeană obligă statele membre să asigure transportul de gaze prin conductele de interconectare în ambele direcţii – şi în sensul de import, dar şi de export –, motivul fiind sporirea securităţii în aprovizionare.
În 2016, oficiali ai Comisiei Europene au derulat inspecţii inopinate la sediile Romgaz, Transgaz şi OMV Petrom, aceste companii fiind suspectate că s-ar fi înţeles între ele pentru a bloca exportul de gaze din România către alte state membre UE. „Comisia are îngrijorări că firmele implicate ar fi încălcat legislaţia europeană antitrust care interzice înfiinţarea de carteluri şi practicile restrictive, precum şi abuzul de poziţie dominantă (articolele 101 şi 102 din Tratatul de funcţionare a UE). Comisia investighează potenţiale practici anticoncurenţiale în furnizarea şi transportul gazelor naturale în România, în special în legătură cu un presupus comportament anticoncurenţial destinat împiedicării exporturilor de gaze naturale din România în alte state membre UE“, se arăta într-un comunicat al Comisiei Europene.
Abia din acest an, în urma adoptării unui plan pe un deceniu, Transgaz și-a asumat și bugetat investiții concrete în creșterea capacității pe sensul de export. Cel mai important proiect de realizat este reverse-flow-ul pe Isaccea–Negru Vodă, conducta prin care, de decenii, curge spre sudul Europei, via Ucraina, gazul rusesc. De anul trecut, rușii au pierdut exclusivitatea transportului de gaz prin această conductă, pe aici fiind posibilă curgerea miliardelor de metri cubi care vor fi extrași din Marea Neagră, pentru că, spre vest, pe Arad–Szeged, creșterea capacității de export până la o valoare fezabilă pentru producători se lasă așteptată.
Oriunde, numai să vindem
România are o producție anuală de 10-11 miliarde metri cubi de gaze, din două surse: Romgaz și Petrom. Maximum un miliard de metri cubi (în funcție de cum e iarna) se importă din Rusia, țara noastră fiind una dintre țările europene cel mai puțin dependente de importuri. În 2022, odată ce atât zăcămintele Exxon, cât și cele ale Black Sea Oil&Gas vor începe să producă la capacitate, vom avea un excedent de gaze de circa 6 miliarde metri cubi anual. În condițiile în care nu mai avem capacități semnificative în petrochimie și industria chimică, gazul nu poate fi consumat local, fiind nevoie să se exporte. Deja Ungaria și-a exprimat intenția fermă de a cumpăra circa 3 miliarde metri cubi anual, dar există interes și din alte părți. Planul inițial, finanțat și de Comisia Europeană, era ca gazul din Marea Neagră să ajungă la Baumgarten (Austria), unde să fie tranzacționat pe bursă. În acest sens, Transgaz a primit bani de la Bruxelles pentru a construi secțiunea românească a BRUA, dar și conducta țărmul Mării Negre–Podișor. La începutul acestui an, însă, Budapesta a anunțat că nu susține continuarea BRUA până la Viena, dorind ca gazoductul să aibă punctul terminus pe teritoriul Ungariei, gazul urmând a se dispeceriza acolo. Lucrurile sunt în plină evoluție în acest proiect, aproape orice variantă fiind posibilă, inclusiv ca gazul din Marea Neagră să ajungă în Ucraina și în sudul Europei prin conductele de tranzit din Dobrogea.
Autor – Sorin Bolojan
