12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieRezultate financiare încurajatoare pentru companiile de stat Transelectrica și Transgaz

Rezultate financiare încurajatoare pentru companiile de stat Transelectrica și Transgaz

Rezultatele pozitive se datorează în principal reformelor implementate, dar și poziționării corecte a celor două societăți în raport cu evoluția economică.

Evoluția cotațiilor la bursă a celor companii nu a fost una identică, Transelectrica fiind unul dintre puținii jucători care au performat pe piața de capital în perioada ianuarie – august. Astfel, Transgaz a suferit o corecție de 12% comparativ cu cotația înregistrată la începutul anului, în timp ce Transelectrica a avut o evoluție constant pozitivă, înregistrând o creștere de aproape 16,3% de la începutul anului.

În primul semestru al anului, CNTEE Transelectrica a raportat un profit de patru ori mai mare decât în aceeași perioada a anului precedent. Profitul de 216 milioane de lei, reprezintă o creștere semnificativă, cu aproape 300% mai mare, comparativ cu perioada similară din 2019.

Conform datelor furnizate de Transelectrica, profitul din exploatare al primului semestru din anul 2020 a avut o creștere de 260% față de cel din semestrul 1 al anului trecut.

“Transelectrica trebuie să devină o companie dinamică, cu procese și resurse integrate, care să se adapteze condițiilor actuale de business, să genereze încredere și sustenabilitate”, a declarat Directorul General Executiv al Transelectrica SA, Cătălin Nițu.

În același timp, conform rezultatelor financiare raportate de Transgaz pentru trimestrul 1 al anului 2020, profitul net al societății a înregistrat o creștere de 5%, în comparație cu trimestrul 1 al anului precedent.

Veniturile din activitatea de construcții raportate de SNTGN Transgaz SA pentru perioada T1 a acestui an, au înregistrat o creștere importantă de 126%, comparativ cu T1 al anului 2019.

De asemenea, printr-un comunicat Societatea Națională de Transport Gaze Naturale a informat că Agenția Internațională de Rating Fitch a confirmat anul acesta ratingul acordat companiei ‘BBB-‘ cu Perspectivă Stabilă pentru Transgaz. „Ratingul reflectă profilul solid al activității Transgaz în calitate de concesionar și operator al rețelei de transport gaze naturale din România, precum și preconizarea unei diminuări progresive a activității internaționale de tranzit al gazelor care derivă din traseele tradiționale”.

Cei 2 operatori ai rețelelor naționale de gaze și electricitate sunt în subordinea Secretariatului General al Guvernului și nu în subordinea Ministerului Economiei pentru a respecta o directivă europeană, care prevede reguli clare privind separarea între activităţile de producţie, transport, distribuţie şi furnizare.

Într-un interviu acordat recent, Secretarul de stat din cadrul SGG. Dl. Lucian Rusu, responsabil de dezvoltarea strategiilor, monitorizare și evaluarea rezultatelor înregistrate de cele 2 companii, declara: “Companiile de transport din domeniul energiei în trimestrul 1 și 2 și-au îndeplinit indicatorii propuși în planul de investiții pe anul 2020. CNTEE Transelectrica SA este un important actor în zona Europei de Est, inclusiv în privința interconectării sistemelor electroenergetice, iar consumatorii beneficiază de siguranță în alimentarea cu energie electrică. Pe de altă parte, SNTGN Transgaz SA caută permanent să dezvolte rețele de transport atât intern cât și internațional, iar aici aș menționa în special coridorul BRUA de transport gaze naturale. Cele două companii și-au demonstrat reziliența și importanța strategică”.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă