19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieReviriment la bursă, pentru marile companii europene

Reviriment la bursă, pentru marile companii europene

Pe fondul semnalelor tot mai numeroase ce anunță revirimentul economiei globale, investitorii mondiali au cumpărat titluri bancare ale producătorilor auto şi ale companiilor din sectorul călătoriilor.

Indicele pan-european STOXX 600 a închis vineri în urcare cu 2,5%, fiind stimulat în a doua parte a şedinţei de informaţiile privind creşterea numărului de locuri de muncă în SUA, în luna mai, după scăderea record din aprilie.

Activele riscante au crescut la nivel global în această săptămână, economiile continuând să iasă din măsurile de izolare, în timp ce programul de stimulare peste aşteptări al Băncii Centrale Europene şi speranţele legate de un program de măsuri fiscale la nivelul UE au dat un nou impuls pieţelor de pe continent.

Indicii sectoarelor petrol şi gaze, auto, călătorii şi petrecerea timpului liber au avansat cu 4,9%-5,8%.

Indicele german DAX, dominat de sectorul auto, este cu numai 6,7 puncte procentuale sub un maxim istoric.

Analiştii Bank of America au estimat vineri că acţiunile eurpene vor creşte cu încă 10% până la sfârşitul lunii septembrie, pe fondul aşteptărilor că activităţile economice se vor intensifica.

Acţiunile IAG, proprietarul British Airways, au urcat cu 13,6%, în timp ce titlurile easyJet, Lufthansa şi Air France au avansat cu 5,5% – 12,5%.

Titlurile Airbus au crescut cu 12,5%, după ce operatorul australian Qantas a anunţat că intenţionează să reia planurile de comenzi pentru avioane.

Acţiunile casei de modă Hugo Boss au crescut cu 11,4%, în urma confirmării discuţiilor de a angaja un nou director general, pe Daniel Grieder, fost şef al Tommy Hilfiger Global & PVH Europe.

Cele mai citite

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă