7.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăEconomieRecrutare „cu cântec“ la Oil Terminal

Recrutare „cu cântec“ la Oil Terminal

Compania Oil Terminal, care operează terminalul de produse petroliere de la Marea Neagră, a plătit un consultant extern pentru a recruta noi membri în Consiliul de Administrație, cu un mandat plin de patru ani, însă au rămas tot cei numiți interimar, pe criterii politice, anul trecut. Astfel, printre cei care vor conduce de acum această companie strategică se află un expert în salubrizare și unul în managementul deșeurilor.

După ce, anul trecut, companiile de stat din sectorul energetic au fost umplute la vârf cu oameni numiți politic, fără experiență în domeniu, acum acestea încep să-și aleagă o conducere cu mandat plin, de patru ani, conform regulilor impuse de OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă.

Oil Terminal a plătit cu suma de 29.100 lei, fără TVA, un consultant extern (firma Pluri Consultants) pentru a face selecția viitorilor membri în Consiliul de Administrație al societății, însă modul în care a decurs procesul ridică mari semne de întrebare. Potrivit informațiilor primite de la companie la solicitarea „României libere“, 18 persoane și-au depus candidatura, iar 15 au ajuns pe lista scurtă, înaintată Ministerului Energiei. Lista finală supusă votului acționarilor a cuprins doar 10 nume, dintre care 7 erau cei ce ocupau deja funcția de membru și care, potrivit legii, nu erau obligați să treacă prin procesul de recrutare. Reprezentanții Oil Terminal ne-au explicat că „administratorii în funcție au fost înscriși de drept pe listă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Raportul cu punctajele primite de cei din lista scurtă a fost transmis către minister așa cum prevede OUG 109/2011. (…) Evident că Ministerul Energiei are ultimul cuvânt“.

Oamenii ALDE și-au păstrat funcțiile

Ministerul Energiei, care este acționarul majoritar, a decis la votul de miercuri din Adunarea Generală a Acționarilor să-i voteze tot pe cei vechi, care fuseseră numiți cu mandat interimar anul trecut, de regulă cu sprijinul ALDE. Astfel, potrivit datelor comunicate de Oil Terminal, din cei 7 membri, 5 sunt dintre cei provizorii. Este vorba despre: Cristian Florin Gheorghe, cu diplomă de inginer în managementul deșeurilor, ales în aprilie 2017 președintele CA; Toma-Bogdan Costreie, care a fost director în Ministerul Energiei în perioada când instituția era condusă de Daniel Chițoiu, secretar general al ALDE; Ovidiu Aurelian Andrei, consilier judeţean ALDE Giurgiu şi cu experiență în salubritate; Paul Cononov, fost guvernator al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării; Ramona Ungur, cu experiență în bănci. Din cei șapte membri vechi au fost „sacrificați“ Nicolae Cîmpeanu, care, fiind angajat al OMV Petrom, ridica probleme de conflict de interese, și Ionuț Onofrei, un avocat care nu a apucat să stea decât patru luni în companie. 

Cei doi noi membri în CA sunt Radu Cristian Pop, care timp de patru luni a fost consilier la Ministerul Economiei, până pe 2 aprilie a.c., și Ciprian Lazariu, care în 1999 a lucrat în Ministerul Transporturilor. Reprezentanții Oil Terminal ne-au precizat, ieri, că toți cei șapte finaliști au trecut prin procedura de selecție, obținând „punctaje superioare“. Cu administratori interimari care s-au schimbat continuu, anul trecut Oil Terminal a obținut un profit net de 4,9 milioane lei, de trei ori mai mic decât în 2016. 

Cele mai citite

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...

Traficul rutier restricționat în Pasajul Unirii din Capitală. Un motociclist a intrat în peretele pasajului

Traficul rutier este restricţionat marţi seară în Pasajul Unirii din Capitală, pe sensul de mers către bd. Mărăşeşti, după ce un motociclist a intrat...
Ultima oră
Pe aceeași temă