13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieRaluca Turcan: Dacă dublăm alocațiile, nu ne mai respectăm obligațiile - pensii,...

Raluca Turcan: Dacă dublăm alocațiile, nu ne mai respectăm obligațiile – pensii, salarii

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, joi, la un post de televiziune, că Guvernul Orban ar putea dubla alocațiile pentru copii de la 1 august 2020, dar în acest caz, în schimb, statul nu ar mai putea plăti “obligațiile” deja în derulare, cum ar fi cele de a plăti salariile și pensiile.

Cealaltă variantă este să se plătească la zi salariile și pensiile, iar alocațiile pentru copii să fie majorate nu cu 50 la sută ci cu cât va fi posibil.

Pentru determinarea exactă a acestui procent de majorare a alocațiilor, Guvernul Orban așteaptă analiza financiară “la semestru”, adică după primele șase luni din anul 2020, a precizat vicepremierul Raluca Turcan.

Cu privire la momentul de la care s-ar putea mări pensiile, cel de 1 septembrie, vicepremierul Raluca Turcan a declarat, joi, că nu s-a luat în discuție prorogarea (amânarea) lui.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...
Ultima oră
Pe aceeași temă