Medicul Raed Arafat a distribuit, luni, pe contul său de Facebook, un studiu publicat de CNN, care prezintă evoluția alarmantă a obiceiului de a consuma țigări electronice.
“900% crestere in utilizarea tigarilor electronice in scolile in perioada 2011-2015. Un raspuns clar la cei care spuneau ca astfel de produse nu sunt destinate copiilor si nu influenteaza adolescentii.Vorbim de tigarile electornice care se afla pe piata mult inaintea dispozitivelor care incalzesc tutunul. Urmeaza sa vedem in viitor si impactul noilor dispozitive intrate pe piata recent. Este clar ca trebuie actionat urgent prin interdictia promovarii si a utilizarii in spatiile publice aplicand reguli similare celor aplicabile tigarilor clasice pentru toate aceste dupozitive!”, a scris Raed Arafat pe contul său de Facebook.
Anterior, la data de 5 aprilie, secretarul de stat postase pe Facebook un alt mesaj în care avertiza că “situația continuă să evolueze în defavoarea sănătății publice și în favoarea industriei morții”.
În acea postare, Raed Arafat semnala că reclamele la dispozitive electronice pentru fumat sunt realizate în culori vii, atrăgătoare și sunt postate chiar la intrarea unor mari spații comerciale, unde intră foarte mulți adolescenți și copii.