14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomiePSD cere măsuri pentru contracararea secetei

PSD cere măsuri pentru contracararea secetei

Social-democraţii critică Guvernul pentru că a permis plecarea din ţară a muncitorilor agricoli, în contradicţie cu celelalte ţări europene care anticipează criza alimentară.

”Pe lângă măsurile propuse de PSD pentru combaterea efectelor pandemiei, Guvernul trebuie să ia urgent următoarele decizii pentru contracararea secetei: declararea stării de calamitate naturală, acordarea de vouchere pentru seminţe, pesticide, îngrăşăminte şi motorină, linie de credit cu garanţii de stat pentru fermieri, umplerea tuturor canalelor cu apă şi suspendarea plăţii acesteia şi accelerarea investiţiilor pentru sistemele de irigaţii şi anti-grindină”, a transmis PSD:

Social-democraţii, spune News.ro, consideră că România se confruntă cu o secetă severă în aproape toate zonele agricole.

”Guvernul PNL dă liber la plecarea din ţară a muncitorilor agricoli! În loc să ne păstrăm această forţă de muncă, mergem pe contrasens faţă de Germania, Spania sau Italia care, anticipând iminenta criză alimentară, aduc muncitori de peste tot pentru a le produce hrana de care vor avea nevoie”, a mai transmis PSD.

Premierul Ludovic Orban afirmă că aproximativ 80-90.000 de români ar putea pleca la muncă în străinătate, în perioada următoare, fără a putea fi împiedicaţi să facă acest lucru. “Dacă ar avea oferte în ţară de la fermierii români sau de la alţi angajatori, probabil nu ar pleca. Deocamdată în România există un milion de contracte de muncă suspendate, aproximativ 300.000 de contracte care sunt încetate. Pe lângă asta, în România au venit peste 250.000 de români, absorbţia acestei forţe de muncă (…) astăzi este aproape imposibilă”, spune el.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă