13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieProiect privind majorarea cu 20% a salariilor angajaţilor Bibliotecii Naţionale

Proiect privind majorarea cu 20% a salariilor angajaţilor Bibliotecii Naţionale

Deputatul Gabriela Podaşcă a anunţat, miercuri, într-un comunicat, că a depus, împreună cu senatorul Liviu Marian Pop, o propunere de completare a legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru a elimina inechităţile pentru personalul Bibliotecii Naţionale a României şi Bibliotecii Academiei Române.

Astfel, la articolul 38, alineatul (3), litera d), la majorarea cu 20% a cuantumului brut al salariului de bază de care beneficiază personalul din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat se adaugă şi personalul din Biblioteca Naţională a României şi Biblioteca Academiei Române, precizează sursa citată.

“Cei 200 de angajaţi ai Bibliotecii Naţionale şi cei 181 de angajaţi ai Bibliotecii Academiei au fost discriminaţi în repetate rânduri, nefiind incluşi în actele normative care prevedeau creşteri salariale pentru instituţiile de cultură. Având în vedere că bibliotecile centrale universitare (care au rang de biblioteci naţionale şi aparţin de sistemul de învăţământ universitar de stat) vor beneficia de o majorare de 20% a salariilor, personalul lor fiind deja integrat în forma în vigoare a Legii 153/2017, propunerea legislativă elimină discrepanţele referitoare la salarizare, venind în susţinerea spiritului în care a fost gândită legea”, menţionează Podaşcă.

Ea a subliniat impactul favorabil pe care îl vor avea aceste modificări asupra celor 381 de angajaţi ai Bibliotecii Naţionale şi ai Bibliotecii Academiei Române.

“În urma discuţiilor cu reprezentanţi ai Blocului Naţional Sindical, am înţeles urgenţa propunerilor de modificare a legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi, mai ales, impactul favorabil pe care îl vor avea aceste modificări pentru cei 381 de angajaţi din Biblioteca Naţională şi din Biblioteca Academiei Române. Vorbim despre Biblioteca Naţională a României, o instituţie patrimonială esenţială, unică la nivel naţional, principala sursă documentară pentru cunoaşterea culturii şi civilizaţiei româneşti, în timp ce Biblioteca Academiei Române deţine un fond de 14 milioane de unităţi de referinţă pentru documentarea şi cercetarea asupra ştiinţei şi culturii române”, a declarat deputatul Gabriela Podaşcă.

Cele mai citite

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă