15.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăEconomieProducătorii de energie eoliană critică strategia ministerului de resort

Producătorii de energie eoliană critică strategia ministerului de resort

RWEA consideră că strategia pare ”o colecţie a planurilor de dezvoltare depăşite moral ale firmelor cu capital de stat, planuri vechi cu potenţial de realizare discutabil, omiţând energia eoliană”.

Asociaţia atrage atenţia că energia eoliană a respectat obiectivele ultimei strategii adoptate în România, instalând capacitatea prevăzută şi aducând un progres tehnologic. În plus, această tehnologie şi-a îmbunătăţit performanta tehnică în pofida unui cadru de reglementare creat pentru tehnologii convenţionale şi şi-a redus costurile în ciuda pierderilor suferite ca urmare a modificărilor repetate aduse schemei de suport, pierderi care au depăşit 25% din capitalul investit. ”Documentul Strategiei Energetice prevede o capacitate adiţională de energie eoliană de aproximativ 1.200 MW până în 2030, un obiectiv prea puţin ambiţios faţă de beneficiile pe care această tehnologie le aduce consumatorilor”, se arată în comunicat.

RWEA consideră că energia eoliană a devenit cea mai ieftină formă de generare a energiei, cu un cost mediu de instalare în România de aproximativ 1080 Euro/kW şi un cost egalizat al energiei (LCOE) de aproximativ 52 Euro/MWh pe perioada de analiza a Strategiei.

”Un studiu RWEA realizat cu sprijinul Deloitte, ale cărui date au fost trimise Ministerului Energiei în documentul de poziţie la Strategia Energetică, arată oportunitatea tehnică şi economică pentru capacităţi adiţionale din surse eoliene de cel puţin 3.000 MW în orizontul de timp al Strategiei, ce vor crea o valoare adăugată de peste 5 miliarde de Euro în perioada 2021 – 2030, în timp ce impactul investiţiilor legate de dezvoltarea surselor regenerabile de energie va atinge 350 miliarde de Euro în perioada analizată”, se arată în comunicat.

Asociaţia atrage atenţia că tehnologiile prevăzute de minister pentru investiţii (energie nucleară, energie din cărbune şi centrale de acumulare prin pompaj) sunt cele mai scumpe forme de producţie de energie, cu cele mai mari durate de realizare şi vor avea nevoie de suport din partea consumatorului pe toată durata lor de viaţă.

 

Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Comisia Europeană a simplificat regulile în vamă pentru mărfurile de import, analiză Ey

Prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile de import (valoarea de tranzacție) este unul din elementele de taxare care poate genera probleme complexe...

Aproape 100 de blocuri din București rămân fără apă caldă până duminică

O veste cum nu se poate mai proastă pentru unii locuitori ai Capitalei, în contextul în care afară s-a răcit vremea. O avarie lasă...
Ultima oră
Pe aceeași temă