8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăEconomiePresiune mare pe băncile centrale pentru finanțarea costurilor pandemiei

Presiune mare pe băncile centrale pentru finanțarea costurilor pandemiei

Speranţele că vaccinurile contra COVID-19 şi stimulentele guvernamentale masive deschid calea de evadare din cea mai gravă criză de sănătate din ultimul secol au făcut ca randamentele obligaţiunilor să crească şi să ducă pariurile pe accelerarea inflaţiei în SUA la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.

Acest lucru schimbă terenul pe care stau cei care iau decizii de politică monetară, aceştia promiţând să menţină costurile de finanţare ale statelor jos şi banii ieftini până când expansiunea se va putea autoîntreţine. În următoarele două săptămâni, Rezerva Federală a SUA şi Banca Centrală Europeană, precum şi colegele lor din Japonia, Marea Britanie şi Canada vor reitera cu siguranţă aceste promisiuni, dornice să evite greşelile din ultima criză, când au retras sprijinul prea devreme. Riscul pare acum să încline în cealaltă direcţie.

În timp ce factorii de decizie politică salută o creştere modestă a randamentelor obligaţiunilor ca semnal de încredere în perspectivele economice, mai ales în cele ale SUA, ei îşi fac griji că un salt necontrolat ar sufoca revenirea. Şefii băncilor centrale spun că orice reapariţie a inflaţiei se va baza pe o corecţie temporară a căderii de anul trecut şi că şomajul ridicat va continua să restrângă presiunea preţurilor. Consiliul de politică monetară al Băncii Canadei se va reuni pe 10 martie. A doua zi, preşedinta BCE Christine Lagarde îşi va aduna generalii. Urmează, pe 16-17 martie, şedinţa Fed. Şefii Băncii Angliei se vor întâlni pe 18 martie. Băncii Japoniei îi vine rândul pe18-19 martie.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă