37.8 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăEconomiePremierul își manifestă susținerea față de producătorii autohtoni de tramvaie de la...

Premierul își manifestă susținerea față de producătorii autohtoni de tramvaie de la Arad

”Iată că, în România se pot produce tramvaie, se pot produce vagoane, se pot produce locomotive, în România se poate produce aproape orice. La Arad există o capacitate de producţie care poate să ofere un transport sigur, un transport ecologic, mai ales în condiţiile Pactului verde care este în programul Comisiei Europene. Avem nevoie de astfel de mijloace de transport ecologice, cum sunt aceste tramvaie, pe care, iată, că le putem produce în România”, a declarat Premierul, menționând necesitatea susținerii planurilor de investiții ale producătorilor români.

”Mă bucur că sunt municipalități care achiziționează tramvaie de aici, tramvaie produse în România, și mă bucur că și la Bucureşti, în ciuda voinței persoanei care încă conduce Primăria Capitalei, tramvaiele care vor circula în Bucureşti în viitor vor fi produse în România, pentru că instanța, după cum bine știți, a dat câștig de cauză companiei românești în licitație pentru achiziționarea a 100 de tramvaie. Cred că este extrem de important să susținem producătorii români, să susținem planurile de investiții ale producătorilor români, astfel încât să avem capacitatea de a integra cât mai mult din orice produs de care avem nevoie, mai ales produse complexe de genul tramvaielor, locomotivelor, vagoanelor, astfel încât să le putem produce în România și, de ce nu, să devenim competitivi și pe plan internațional”, și-a încheiat discursul prim-ministrul României.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă