15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomiePremierul, avertisment pentru miniștri legat de PNRR -VIDEO

Premierul, avertisment pentru miniștri legat de PNRR -VIDEO

Premierul Nicolae Ciucă le-a solicitat miniştrilor, în şedinţa de Guvern de miercuri, să facă toate demersurile pentru ca ţintele şi jaloanele pe care România le are de finalizat în primul trimestru al anului 2022 să fie îndeplinite la timp, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, care a subliniat că există mobilizare generală la nivel guvernamental pe acest subiect.

“Şi astăzi, în şedinţa de Guvern, premierul a solicitat miniştrilor să facă toate demersurile pentru ca ţintele şi jaloanele pe care România le are de îndeplinit în acest prim trimestru al anului în curs să fie îndeplinite la timp.

De altminteri, două dintre exemple le-aţi avut astăzi prezentate, cel care vizează creşterea contribuţiilor pentru pilonul II de pensii, fără ca acest lucru să însemne că românii vor plăti mai mult, nu vor fi reţinute sume în plus din venituri.

Pe de altă parte, proiectul de lege pe care Guvernul l-a aprobat şi care vizează condiţiile de înfiinţare şi funcţionare a băncilor naţionale de dezvoltare.

Era o altă condiţie asumată în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, era unul dintre jaloanele pe care România trebuia să le atingă. Există mobilizare generală la nivel guvernamental, astfel încât, până la finalul lunii, până la 31 martie, România să îşi îndeplinească toate obiectivele pe care şi le-a asumat în acest prim trimestru”, a precizat Dan Cărbunaru, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. 

YouTube video

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Am trecut pe rând de la reporter TVR, la Realitatea TV, Aleph TV și B1 TV. În presa online am lucrat la Rol.ro, Realitatea.net, mediafax.ro. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic. Sunt doctorandă în Științele Comunicării la SNSPA, iar tema mea de cercetare este despre criza alimentară.
Cele mai citite

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă