25.7 C
București
duminică, 14 august 2022
AcasăEconomiePotențialul investițional în imobiliare poate depăși un miliard de euro în 2022:...

Potențialul investițional în imobiliare poate depăși un miliard de euro în 2022: se lansează o noua platformă pentru marii investitori

Piața investițiilor imobiliare din România are, potrivit experților, potențialul unui volum total de investiții ce ar putea depăși în 2022 un miliard de euro. Numai începutul lui 2022 a fost marcat de încheierea unor tranzacții importante, în valoare totală de aproape 90 de milioane de euro, dintre care peste 70% au provenit din proiecte de birouri.

În 2022 sunt la mare căutare terenurile pentru dezvoltări imobiliare în zone cu infrastructură dezvoltată, precum și terenurile cu autorizații de construcție cu multiple destinații – rezidențiale, logistice, comerciale sau spații de birouri.  Sunt de asemenea tot mai solicitate afacerile la cheie și spațiile comerciale cu potențial ridicat de business.

O astfel de investiție a fost o proprietate cu destinație hotelieră de peste 7.500 de metri pătrați, din zona Aeroportului Otopeni din București, care s-a aflat mai mulți ani pe piață spre vânzare, în portofoliul mai multor agenții imobiliare.

”Este vorba de o construcție cumpărată la prețul de 2,65 milioane de euro de către un investitor român cu experiență în activități hoteliere în zona litoralului românesc. Hotelul a fost adjudecat la un preț de aproximativ 400 euro/mp, ceea ce, raportat la prețul pieței de spații hoteliere sau spații de birouri, constituie un adevărat chilipir cu potențial de business foarte ridicat pentru cumpărător” , a explicat Cătălin Priscorniță, fondator și CEO Blitz.

Construcția nouă cu regimul de înălțime S+P+4, finalizată în proporție de 90%, are o capacitate de 120 de camere, dintre care 10% sunt apartamente, 70% sunt camere duble, și 20% single, o sală de conferință, restaurant și terasă.

Hotelul situat în apropierea aeroportului Otopeni a fost primul proiect investițional tranzacționat prin platforma de proiecte investiționale al companiei Blitz, lansată la începutul lui 2022 și dedicată investitorilor, dezvoltatorilor și oamenilor de afaceri.

Blitz a venit în întâmpinarea investitorilor care sunt în căutarea de modalități noi de a-și crește business-urile cu serviciul ”Blitz National Investments”-  o platformă cu proiecte investiționale de anvergură de pe întreg teritoriu al României, distinctă de segmentul rezidențial și comercial de masă. 

”Noul serviciul de proiecte investiționale listează oferte avantajoase pe care investitorii nu le pot găsi online sau altfel pe piață, și care, de regulă, parcurg un traseu mai lung de reintrare în circuitul activelor vandabile pe piața liberă în urma unor falimente sau recuperări de creanțe. Aici pot fi găsite de la terenuri agricole în extravilan – cum ar fi amenajări piscicole de câteva hectare – la terenuri în intravilan logistice cu hale de producție în apropiere de aeroporturi, și alte facilități de producție și comerciale, de peste 5.000 de mp”, a explicat Alina Cojocaru, manager de dezvoltare regională pe Proiecte Investiționale Blitz

Tot aici sunt incluse oferte și proiecte investiționale de anvergură la nivel național în domenii precum retail, HoReCa (cabane și hoteluri, pensiuni cu restaurant) dezvoltări imobiliare, construcții industriale și rezidențiale în orașe ca Timișoara, Craiova, București, Cluj-Napoca, Iași sau Sibiu.  

Platforma Blitz National Investment mai oferă spre vânzare terenuri pentru construcții și dezvoltări imobiliare, hoteluri și pensiuni, centre comerciale și mall-uri, afaceri la cheie, edificii istorice sau proprietăți de lux. 

La pachet cu ofertele, investitorii primesc un raport de evaluare în funcție de tipul de proprietate cu datele macro de analiză financiară a activului – venituri, profituri, și costurile de operare, precum și un raport detaliat de evaluare imobiliară a proprietății cu date de calcul al randamentului pe care le poți obține din investiție.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 172: Zelenski spune că armata lui Putin bombardează constant zona centralei nucleare

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, seara trecută, în discursul către naţiune, că forţele ruse "organizează provocări constante cu bombardarea teritoriului centralei nucleare şi...

Cod galben de ploi, în aproape toată țara, până la sfârșitul mini-vacanței de Sfânta Maria. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o atenţionare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ pentru aproape...
00:00:44

VIDEO: Incendiul de la o biserică din Egipt a ucis cel puțin 40 de persoane

Un incendiu la o biserică din Giza a ucis cel puțin 40 de persoane și a rănit alte zeci. Aproximativ 5.000 de credincioși erau...
Ultima oră
Pe aceeași temă