19.1 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăEconomiePodul brăilenilor naşte pretenţii italiene

Podul brăilenilor naşte pretenţii italiene

Nu s-a mișcat nicio lopată, nu s-a tras nici o linie pe planșetă, constată Digi24. Cu toate acestea, asocierea Astaldi (Italia) – IHI (Japonia) a transmis CNAIR zece notificări care s-ar putea transforma, cât de curând, în mai mulți bani în buzunarul constructorilor și mai puțini bani la bugetul de stat.

La doar două luni de la semnarea contractului pentru proiectarea și execuția unui pod peste Dunăre la Brăila, în valoare de aproape 2 miliarde de lei, constructorul italian Astaldi a pregătit o listă lungă de notificări care nu sunt nimic altceva decât prima fază a ceea ce s-ar putea transforma, cât de curând, într-o listă întreagă de pretenții financiare și contractuale.

”În cadrul contractului de proiectare și executie „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila” nu au fost formulate revendicări. Antreprenorul Asocierea Astaldi S.p.A. – IHI Infrastructure Systems CO. LTD a emis un număr de 10 notificari prin care și-a manifestat intenția de a revendica costuri suplimentare și extensie de timp, fără să specifice sumele și extensia de timp la care se consideră îndreptățit”, spune CNAIR îmtr-un răspuns adresat Digi24.ro.

Notificările reprezintă atenționări ale companiei privind neîndeplinirea unor obligații de către CNAIR. Dacă aceasta nu soluționează nemulțumirile atunci Astaldi va formula revendicări constând în creșteri de prețuri și extensii de timp.

Cele mai citite

Declarațiile lui David Popovici, după ce a cucerit patru medalii de aur la Naţionalele de la Otopeni

După ce a cucerit patru medalii de aur la Campionatele Naţionale de înot pentru seniori, tineret şi juniori de la Otopeni, David Popovici a...

Compania de RCA a statului promisă de un an nu este nici acum înființată

După falimentul Euroins din martie 2023, ASF promitea măsuri mai dure pentru jucătorii din piață și înființarea unei companii românești de stat care să...

Max Verstappen, de neoprit! Olandezul s-a impus în Marele Premiu al Chinei

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câştigat Marele Premiu al Chinei, desfășurat duminică la Shanghai, a cincea etapă a Campionatului mondial de Formula...
Ultima oră
Pe aceeași temă