Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Plafonul pensiilor speciale se stabileşte până la sfârşitul lunii

Până la finalul lunii iulie se va stabili plafonul de la care se va pleca cu impozitarea pensiilor speciale.

Share

Florin Budescu 0 comentarii

22.07.2019 - 13:57

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat că până la finalul lunii iulie se va stabili plafonul de la care se va pleca cu impozitarea pensiilor speciale.

 

300 de cazuri de contributivitate pe pensiile speciale

De asemenea, se va stabili şi cu cât vor fi impozitate cele care depăşesc plafonul stabilit.

"Aici este o discuţie pe două subiecte: plafonul de stabilit şi cu cât impozităm ceea ce este peste acest plafon, iar aceste două lucruri vor fi stabilite până la final de iulie. Acum vorbim de orice pensie care depăşeşte 10.000 de lei (...)

Sunt 300 aproximativ de cazuri din contributivitate, dar (impozităm n.r.) tot ce este peste plafon, pentru că altfel rişti să fi atacabil. (...) Ca şi exemplu, pot să vă spun venitul din salarii, sunt discuţii purtate şi în alte state de impozite progresive la fel cine are mai mult plăteşte un impozit mai mare la stat. Noi azi avem o cotă unică", a spus Teodorovici.

 

Discuţie cu membrii CSM

În ceea ce priveşte situaţia magistraţilor, categoria cea mai afectată de impozitarea pensiilor speciale, ministrul Finanţelor a subliniat că o să mai existe o discuţie transparentă cu reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru că "nu vrea nimeni să atace pe nimeni".

"Se fac câteva analize, calcule, venim la final de iulie cu măsura luată. O să avem o discuţie cu CSM pentru a discuta transparent, deschis, nu vrea nimeni să atace pe nimeni, dar e o chestiune de normalitate, o chestiune normală, la urma urmei, pentru că sunt pensii de zeci, zeci de mii de lei.

Şi poate că facem altceva. Sub 2.000 de lei nu există niciun fel de impozit. Odată cu aplicarea legii pensiilor, mărirea punctului de pensie face ca aceasta să crească. Poate mărim şi noi acest plafon sub care nu se aplică niciun fel de impozit", a explicat Teodorovici.

 

Problema pensiilor magistraţilor

CSM a transmis săptămâna trecută, în legătură cu taxa de solidaritate aplicată pensiilor speciale pe care a anunţat-o ministrul Eugen Teodorovici, că nu va tolera sub nici o formă afectarea statutului magistraţilor şi că va face toate demersurile care se impun, inclusiv sesizarea organismelor internaţionale şi a Curţii Constituţionale.

"Apărând independenţa judecătorilor şi procurorilor din România, Consiliul Superior al Magistraturii nu va tolera sub nicio formă afectarea statutului magistratului, pentru a cărui prezervare va efectua toate demersurile care se impun, inclusiv sesizarea organismelor internaţionale şi a Curţii Constituţionale cu un conflict juridic de natură constituţională", declara CSM într-un comunicat remis miercuri.

 

Consultări

Întrebat dacă va putea umbla la aceste pensii, fiind considerate pensii de serviciu, Teodorovici a afirmat că măsura va fi luată, pentru că "este vorba de moralitate, de corectitudine în această ţară".

"Nu putem să avem anumite categorii care sunt dincolo de orice fel de închipuire. Da. V-o spun clar. Am vorbit şi în Ministerul de Finanţe, m-am consultat cu toţi colegii din Finanţe, cu toţi cei care sunt la Departamentul juridic, cu absolut toţi pentru a nu putea fi atacabilă într-un fel sau altul.

Impactul nu este unul foarte mare, dar este vorba de moralitate, de corectitudine în această ţară. Şi asta este o temă de care s-a vorbit foarte mult şi ne-am asumat ca partid, ca şi Guvern. De ce să nu o facem? Acest act normativ va ajunge într-un final în Parlament, într-un fel sau altul. În Parlament noi o să propunem un plafon peste care... precum şi acel impozit. Vedem care este cel pe care Guvernul decide să îl aplice.

În Parlament, toţi cei care luptă şi vor să dea lecţii au şansa să decidă prin vot să lase mai jos plafonul de 10.000 dacă doresc şi să crească plafonul cu care se impozitează. Sau să o abroge, dacă doresc. Au această oportunitate, şansă, să discute pe ceva concret", a subliniat şeful MFP.

 

Litera sau spiritul legii

Teodorovici a adăugat că nu va acţiona niciodată în sensul de a încălca litera sau spiritul legii.

"Nu am făcut asta şi nu o să o fac niciodată. Şi legea este şi trebuie să devină lege pentru toţi cetăţenii, în special pentru membrii PSD. Vreau ca lumea să înţeleagă foarte clar că nu alergăm după voturi. Dacă voturile vin, vin. Dar dacă voturile vin, nu vin pentru că facem ceva ca să vină voturi. Facem ce este corect şi dacă populaţia înţelege să ne voteze, foarte bine", a adăugat acesta.

Întrebat de ce consideră că măsura de impozitare a pensiilor speciale este una corectă, oficialul MFP a răspuns: "Pentru că diferenţa între cele mai mici pensii şi cele mai mari pensii este foarte mare".

"Spuneţi că se ia un bun câştigat? Păi hai să vedem, partea de contributivitate în acest plafon foarte ridicat este cumva 100% pe contributivitate?", a arătat ministrul Finanţelor.

Acesta a anunţat luni în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD au fost discutate principii care vor sta la baza primei rectificări bugetare din 2019, fiind înaintate câteva propuneri de măsuri, dintre care două au fost convenite "de principiu", una dintre ele fiind introducerea unei taxe de solidaritate care să se aplice pensiilor speciale care depăşesc 10.000 de lei.

"Au fost câteva măsuri prezentate, câteva propuneri de măsuri. (...) În primul, e vorba de ceea ce de foarte mulţi ani de zile românii solicită, poate într-un mod justificat, este vorba de subiectul legat de pensiile speciale. Credem că o variantă normală ar fi aceea de a plafona la un nivel stabilit, noi am discutat azi în CExN pe baza a ceea ce MF a făcut ca propunere - un plafon de 10.000 de lei, iar pe ceea ce depăşeşte această sumă să fie aplicată o taxă de solidaritate. Şi credem că în acest fel se îndreaptă foarte multe lucruri. Este o abordare corectă şi logică. Oricum, actul normativ, atunci când el va fi aprobat de Guvern, va ajunge şi în Parlament şi, desigur, Parlamentul va decide dacă aceasta sau o altă formă va fi cea finală", a spus Teodorovici.

Comentarii

loading...