15.7 C
București
sâmbătă, 23 octombrie 2021

Piaţa spaţiilor comerciale creşte încet, sigur, sustenabil şi consolidat

Segmentul imobiliar oferă în continuare oportunităţi de investiţii, potrivit consultanţilor Colliers. Un loc aparte îl reprezintă piaţa spaţiilor comerciale (de birouri, logistice, industriale etc.).

Aici, sentimentul pieţei şi subpieţelor (şi, în consecinţă, felul cum se mişcă aceasta) este stabilit de actori comerciali cu un nivel înalt de cunoaştere, ceea ce determină o creştere relativ constantă, consolidată şi sigură.

”Există deja tranzacţii în valoare de peste 600 de milioane de euro, cu proiecte de birouri care ar putea fi finalizate în curând.” Colliers România

Pe rezidenţiale, sentimentul pieţei e stabilit de o mulţime de persoane fizice lipsite de expertiză, a căror judecată, prin urmare, este inexactă. Una peste alta, spun experţii Colliers, anul acesta vor avea de câştigat actanţii ce se pot adapta la o lichiditate mai redusă, cu potenţial pentru venituri constante pe termen lung, pentru creşterea valorii capitalului investit.

”Există deja tranzacţii în valoare de peste 600 de milioane de euro, cu proiecte de birouri care ar putea fi finalizate în curând”, spune Colliers. Segmentele industrial şi de retail au evoluţii pozitive, dar există limitări la nivel de ofertă.

Consultanţii estimează consolidarea subsegmentelor de piaţă, “de la clădirile de birouri clasă A, către abordări cu valoare adăugată şi reconversii ale clădirilor existente”.

 

Bucureşti, piaţa chiriaşilor de birouri

Investiţiile în imobiliare comerciale au ajuns la o maturitate crescută. Azi, diferenţa e făcută de calitate, atât în sectorul industrial, unde concurenţa e destul de mare, cât şi la clădiri de birouri, unde tot mai mulţi investitori sunt interesaţi de certificările verzi.

Bucureştiul începe să devină o piaţă a chiriaşilor de clădiri de birouri. Tendinţă e mult mai vizibilă anul acesta, rata de neocupare fiind estimată la 12% – 13%. Dezvoltatorii vor livra circa 700.000 mp de spaţii de birouri, în următorii doi ani, ceea ce e aproape o pătrime din stoc.

Creşterea costurilor de construcţie – o noutate pentru piaţa din România, plus creşterea celor cu amenajarea cu aproximativ 25% – 30%, influenţează deciziile de relocare ale companiilor. Anul 2020 prefigurează creşteri şi pe segmentul spaţiilor industriale şi al celor logistice.

Ultima oră
Pe aceeași temă