8.7 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăEconomiePiaţa serviciilor medicale private a crescut anul trecut cu 12%

Piaţa serviciilor medicale private a crescut anul trecut cu 12%

”În prezent, valoarea acestui segment de servicii este de aproximativ 1,7 miliarde de euro, cu o creştere medie anuală de 9,5% produsă în perioada 2011-2016. Primele cinci lanţuri private din România au realizat, anul trecut, o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 400 de milioane de euro”, se arată în comunicat.

Dinamica deosebită a pieţei arată o creştere semnificativă a cererii populaţiei pentru servicii medicale private, consideră directorul general al Mediprice, Eliza Pntilie.

”La această evoluţie au contribuit, în ultimii ani, instabilitatea sectorului public de sănătate şi creşterea venitului disponibil al clasei de mijloc. Din păcate, România este ţara cu unul dintre cele mai reduse volume ale informaţiilor din domeniul serviciilor medicale, atât din perspectiva pacienţilor, cât şi a furnizorilor. Acest lucru afectează sectorului public, dar şi a celui privat”, a spus Eliza Pintilie.

În perioada 2011-2016, numărul spitalelor private din România s-a dublat, ajungând la peste 200 de unităţi, potrivit studiului. Pe de altă parte, numărul spitalelor publice a scăzut semnificativ, în urma închiderii a 67 de unităţi la 1 aprilie 2011.

În acelaşi timp, numărul centrelor medicale private a crescut de trei ori, până la peste 600 de unităţi în 2016, iar nivelul ridicat al „plăţilor din buzunar” în unităţile de stat a contribuit la dezvoltarea pieţei private, îngreunând accesul populaţiei la serviciile publice de sănătate. Astfel, în 2015, plăţile informale au ajuns, pentru prima dată, la 21% din volumul total al cheltuielilor pentru asistenţa medicală în România, faţă de o medie UE de 15%.

”În acest context, românii valorizează tot mai mult serviciile private, unde aspectul general al unităţii sanitare, reputaţia acesteia, experienţa medicilor, aparatura de ultimă generaţie şi realaţia cu pacientul sunt criterii de performanţă. Un plus ar fi ca nivelul de digitalizare al pieţei să crească: întreaga ofertă de servicii să fie vizibilă, tarifele – transparente şi să poată fi accesate rapid, printr-un simplu click”, a spus Pintilie.

Utilizatorii români de internet generează, lunar, aproximativ 200.000 de căutări ale sintagmei „analize medicale”. Potrivit raportelor de cercetare a pieţei, compararea preţurilor şi a ofertelor este un pas esenţial în decizia de cumpărare a utilizatorilor online în întreaga lume. Astfel, doar în 2014, jumătate dintre clienţii online la nivel mondial au folosit cel puţin o dată comparatoarele de preţuri în detrimentul navigării directe pe un anumit site.

 

Cele mai citite

S-a întors iarna în România! Cod galben de ninsori însemnate cantitativ în zona montană din 14 județe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ pentru Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură, valabilă până mâine...

Ludovic Orban atacă dur rocada candidaţilor PSD şi PNL: se schimbă precum șosetele

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a afirmat, luni seară, la Ploieşti, referindu-se la rocada candidaţilor PSD şi PNL, că aceştia se schimbă precum...

Eurostat: România, printre ţările UE cu cel mai mare deficit şi cea mai semnificativă creştere a datoriei în 2023

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor anul trecut, de la 3,4% din PIB în 2022, până la 3,5% din PIB în 2023,...
Ultima oră
Pe aceeași temă