10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomiePetroliștii din Marea Neagră critică Legea offshore

Petroliștii din Marea Neagră critică Legea offshore

Petroliştii au arătat că, în ultimii doi ani, ARCOMN a participat la consultările cu instituţii ale statului roman, adică toate ministerele relevante, agenţiile şi autorităţile naţionale competente, precum şi de comisiile parlamentare implicate în elaborarea cadrului de reglementare offshore.

Contribuţia ARCOMN s-a limitat la evidenţierea aspectelor-cheie şi a riscurilor specifice industriei, precum şi a practicilor la nivel internaţional, în acest domeniu. De asemenea, ARCOMN a prezentat şi evaluarea impactului legislaţiei propuse asupra industriei şi asupra potenţialelor noi investiţii offshore, în zona românească a Mării Negre.

“Importanţa unui cadru fiscal stabil şi competitiv, stabilirea unui cadru de reglementare clar precum şi respectarea dreptului de a comercializa liber producţia proprie de gaze au reprezentat mesajele principale pe care ARCOMN le-a promovat constant, în aceasta perioadă. Votul din Camera Deputaţilor, din 24 octombrie 2018, marchează încheierea procesului parlamentar de reexaminare cu o nouă variantă a legii, care afectează principiul stabilităţii, introduce noi taxe şi stipulează condiţii specifice privind modul de comercializare a producţiei”, se arată în comunicat.

ARCOMN se aşteaptă ca, după publicarea variantei finale, fiecare investitor din industria offshore să evalueze impactul legii asupra businessului propriu şi asupra viabilităţii oricăror oportunităţi de investiţii offshore.

“În ultimii 10 ani s-au investit peste 2 miliarde de dolari doar pentru activităţile de explorare. Dezvoltarea facilităţilor de producţie pentru proiectele noi implică investiţii suplimentare de câteva miliarde de dolari”, au mai arătat companiile.

Asociaţia Română a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră (ARCOMN) reprezintă interesele companiilor OMV Petrom, Romgaz, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, Black Sea Oil & Gas, Gas Plus International, Lukoil Overseas Atash şi Petro Ventures Europe.

În urmă cu două săptămâni, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul Legii offshore, care prevede că sumele datorate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore ca impozit asupra veniturilor suplimentare se colectează într-un cont special, utilizat pentru finanţarea şi extinderea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi a racordurilor la sistemului naţional de transport gaze naturale, precum şi pentru finanţarea altor investiţii.

Deputaţii au adoptat şi un amendament al PNL, potrivit căruia titularilor acordurilor petroliere aflate în curs de executare li se aplică regimul fiscal specific destinat activităţii de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare, desfăşurate în baza acordurilor existente la data intrării în vigoare a actului normativ.

Cele mai importante resurse sunt în blocul Neptun, explorat de către ExxonMobil şi OMV Petrom, unde primele estimări arată existenţa unor zăcăminte de gaze între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi.

Imediat după adoptarea Legii offshore în Parlament, OMV a anunţat că amână pentru anul viitor decizia privind trecerea la etapa de exploatare a gazelor în perimetrul Neptun.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă