19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomiePersoanele fizice vor avea voie să producă energie electrică și s-o vândă

Persoanele fizice vor avea voie să producă energie electrică și s-o vândă

Persoanele fizice care vor să producă energie regenerabilă în capacităţi de până la 100 kW vor putea vinde electricitatea în reţeaua de distribuţie, urmând ca factura lor să fie compensată cu valoarea energiei pe care o livrează, menționează un proiect de ordin al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energiei (ANRE), potrivit Agerpres.

“Ordinul ar putea intra în vigoare în această primăvară”, a declarat, joi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE.

Mai exact, consumatorii care vor să producă energie regenerabilă în capacităţi mai mici de 100 de kW vor putea livra energia în reţea, iar distribuitorii din zona respectivă vor fi obligaţi să o achiziţioneze la preţul la care cumpără energie pentru consumul lor propriu tehnologic.

Factura la energie a acestor consumatori va fi compensată cu valoarea energiei livrate în reţea.

“Preţul de vânzare a energiei electrice produse şi livrate în reţelele electrice de către persoanele fizice care deţin centrale electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie cu puteri electrice instalate sub 100 kW către operatorii de distribuţie concesionari în vederea acoperirii consumurilor proprii tehnologice în reţelele electrice este preţul mediu estimat al energiei electrice active pentru acoperirea consumurilor proprii tehnologice în reţelele electrice la care sunt racordate centralele electrice respective, stabilit de ANRE prin ordin de aprobare a tarifelor specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi a preţului pentru energia electrică reactivă, pentru fiecare operator de distribuţie concesionar”, se arată în proiectul de ordin.

Potrivit acestuia, “persoanele fizice care vând energia electrică produsă şi livrată în reţelele electrice din centralele electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie cu puteri electrice instalate sub 100 kW, în condiţiile art. 1 sunt scutite de la plata dezechilibrelor generate”.

Totodată, energia care va fi vândută de micii consumatori în baza acestui ordin trebuie să fie obligatoriu măsurată cu contoare inteligente sau care pot asigura cel puţin citirea la distanţă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Céline Dion, primul interviu acordat după diagnosticarea cu sindromul persoanei rigide. “De ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu? E vina...

Într-un interviu sincer și emoționant acordat recent revistei Vogue France, celebra artistă de origine canadiană Céline Dion a vorbit deschis despre lupta sa cu...

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...
Ultima oră
Pe aceeași temă