Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Pe ce au cheltuit românii cel mai mult în 2017

Alimentele, utilităţile, băuturile alcoolice şi tutunul au consumat cea mai mare parte a veniturilor populaţiei, în 2017.

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 06.06.2018 - 10:12

Produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au reprezentat, în anul 2017, în medie, 34,3% din consumul gospodăriilor, cheltuielile cu utilităţile (locuinţă, apă, electricitate, gaze şi alţi combustibili) 17,1%, în timp ce băuturile alcoolice şi tutunul au "consumat" 8,2% din venituri, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate miercuri.

Anul trecut, veniturile totale ale populaţiei, medii lunare pe o gospodărie, au fost 3.392 lei (1.291 lei/persoană), iar cheltuielile totale au fost, în medie, 2.874 lei (1094 lei pe persoană) lunar pe o gospodărie.

Cheltuielile au reprezentat 84,7% din nivelul veniturilor totale. Din totalul cheltuielilor pentru o persoană, 64,1% au reprezentat cheltuieli pentru consum (alimente şi băuturi - 20,1%, mărfuri nealimentare - 25,6%, servicii - 18,4%) iar 21,1% au mers către plata impozitelor şi contribuţiilor către stat.
 

Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,5%).

Veniturile băneşti au fost, în medie, 3.062 lei lunar pe gospodărie (1.166 lei pe persoană), iar veniturile în natură 329 lei lunar pe gospodărie (125 lei pe persoană). Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (61,2% din veniturile totale ale gospodăriilor).
 

"La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (21,6%), veniturile din agricultură (2,3%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,3%) şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (1,3%). O pondere importantă deţin şi veniturile în natură (9,7%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (8,3%)", precizează INS.

Comentarii

loading...