12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomiePasajul Basarab, cel mai mare din România, nu are recepţia făcută nici...

Pasajul Basarab, cel mai mare din România, nu are recepţia făcută nici la şapte ani de la inaugurare

Calea de rulare este plină de găuri, hobanele și partea metalică au ruginit, lifturile pentru călători nu mai sunt utilizabile, iar trotuarul rulant care face legătura cu Gara de Nord a fost închis.

Potrivit unor surse din Primăria Capitalei, s-a ajuns în această situație din cauza faptului că “în momentul în care s-au finalizat parțial lucrările la Pasajul Basarab (la mometul inaugurării nu era finalizată parcarea de sub pasaj, lifturile, trotuarul rulant etc) și s-au făcut toate testele de rezistență, acesta a fost deschis circulației rutiere. Acest lucru a fost posibil pentru că pe vechiul regulament de recepție, prevăzut în H.G.273/1994, beneficiarii lucrărilor puteau prelua și pune în funcțiune părți din lucrare”.

Actuala conducere a Primăriei Capitalei recunoaște că există probleme, dar anunță că întreprinde demersurile necesare pentru a intra în legalitate.

“La preluarea mandatului actualei administrații procesul de recepție nu era nici măcar demarat. Abia anul trecut s-au făcut procedurile pentru recepția lucrării, însă comisia de recepție a cerut expertizarea obiectivului. În anul 2017 s-a constituit comisia de recepție la terminarea lucrărilor, formată din specialiști ai PMB, RATB, Administrația Străzilor și ai Inspectoratului de Stat în Construcții care, în urma verificării lucrărilor executate și a documentelor suport a decis expertizarea întregii lucrări. Expertiza realizată de profesori universitari, ingineri de Univeristatea Tehnică de Construcții București este finalizată, fiind depusă în data de 2 martie la Registratura PMB. După analiza acestei expertize comisia este în măsură să comunice rezultatele și măsurile ce se impun”, precizează mesajul transmis de reprezentanții Primăriei Capitalei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă