15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieOrban acuză PSD pentru situația critică de la Complexul Energetic Hunedoara

Orban acuză PSD pentru situația critică de la Complexul Energetic Hunedoara

Orban a menționat că nu a fost pus în practică un plan de restructurare, astfel încât să se menţină toate activităţile viabile, iar pe de altă parte, s-a aprobat un ajutor de stat care nu a fost acordat în condiţiile reglementărilor existente la nivel european şi Complexul Energetic Hunedoara este obligat să returneze acest ajutor.

Potrivit liderului PNL, compania este în insolvenţă din 2019, iar Guvernul a găsit o soluţie temporară pentru plata salariilor.

„Felicit Guvernul că s-a mişcat foarte repede în această direcţie. Pe de altă parte, în perspectivă, trebuie să existe o soluţie care să stea în picioare şi anume o companie care să aibă activele viabile şi care să aibă capacitatea de a fi profitabilă, de a putea rămâne pe piaţă astfel încât să prezerve locurile de muncă din zona respectivă. Guvernul a fost extrem de atent, a negociat cu sindicatele, deja a fost adoptată ordonanţa de urgenţă, se află în pregătire HG privind normele de aplicare a acestei ordonanţe şi, imediat ce va fi adoptată HG, se vor plăti salariile către mineri”, a susţinut Ludovic Orban.

Întrebat dacă se vor face concedieri din rândul minerilor, el a răspuns că „există posiblitatea de pensionări şi posibilitatea în care anumiţi angajaţi pentru plăţi compensatorii să fie disponibilizaţi voluntar”.

Orban a spus că, de asemenea, pot fi realocate resursele umane de la nivelul celor patru mine, Centralei de la Paroşeni în mod optim, astfel încât să existe o companie viabilă. „Guvernul este concentrat să găsească o soluţie pe termen mediu şi lung, să creeze o companie viabilă care să salveze cât mai multe locuri de muncă acolo”, a completat preşedintele Camerei Deputaţilor.

El a reamintit că o delegaţie a sindicatelor minerilor a fost primită în cursul săptămânii trecute şi de către ministrul energiei, Virgil Popescu, şi de către prim-ministrul Florin Cîţu. În urma discuţiilor avute cu reprezentanţii minerilor, Guvernul deja a adoptat o modificare a ordonanţei de urgenţă pentru a permite plata pe o perioadă de trei luni a salariilor din fondurile de garantare. Practic, s-a permis să se utilizeze bani din acest fond şi pentru plata salariilor şi pentru companiile aflate în insolvenţă, a explicat Orban, la Palatul Parlamentului. 

Cele mai citite

Ludovic Orban, atac dur: “România nu poate fi lăsată pe mâna lui Ciolacu, Ciucă, Iohannis”

La congresul formațiunii Forța Dreptei, președintele Ludovic Orban a subliniat că adevărații liberali se află în acest partid și a exprimat convingerea că România...

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă